Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu trebuie să fii astăzi specialist în economie ca să-ţi dai seama că maşina capitalistă a deraiat în ultimii ani. Suspect este însă că ea a deraiat în avantajul unor oameni care au mulţi bani, în timp ce marea masă de oameni obişnuiţi, dintre care unii au crezut că democraţia este şi sinonimă cu bunăstarea, se teme de viitor. În Franţa, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2012, mai mulţi intelectuali, nu toţi de stânga, exasperaţi de evoluţia actualei forme de ultracapitalism, şi-au asociat numele într-un fel de manifest. Analizele lor au fost publicate într-o broşură editată de cotidianul LIBERATION, iar modul în care aceşti oameni (Jacques Julliard, Luc Ferry, François Holland, Jean-François Kahn, şi alţii) analizează evoluţia capitalismului contemporan mi se pare extrem de interesant.
Iată, pe scurt, acest tablou critic.
Nu avem nici un motiv, spun ei, să regretăm căderea comunismului, dar nici nu putem ignora faptul că astăzi, în absenţa oricărui adversar, capitalismul redevine sălbatic, fără ruşine, fără scrupule, rupt de orice imperativ moral sau afectiv, concentrat exclusiv pe profitul imediat. Altfel spus, capitalismul revine la stilul său de dinaintea crizei din 1929.
După al doilea război mondial, după barbaria şi măcelurile comise între 1939 şi 1945, capitalismul şi-a arborat cât de cât o faţă umană. Timp de 30 de ani sau chiar mai bine, lumea occidentală a cunoscut un capitalism civilizat, chiar patriarhal uneori, cu un anumit respect pentru om. Iar în unele ţări (mai ales nordice) s-a forjat şi o formă de capitalism ţinut în frâu de stat, nu degeaba s-a spus că ţări precum Suedia sau Norvegia, sau chiar Germania au creat "statul providenţă"...
În toată această perioadă, de la al doilea război mondial până la căderea comunismului în 1989-1990, capitalismul occidental a fost unul prudent, atent la ce se întâmpla în blocul comunist, atent chiar şi la imaginea sa, pentru că se afla în luptă ideologică.
Comunismul a căzut de fapt pentru că est-europenii au fost fascinaţi de acest tip de capitalism promiţând un viitor mai bun într-o societate de consum în care fiecăruia i se oferea o şansă, iar ideea de progres uman şi de protecţie socială făcea parte din codul genetic al economiei de piaţă şi al liberalismului.
O dată cu prăbuşirea comunismului însă, capitalismul s-a dezumanizat într-un ritm extrem de rapid, practic în 20 de ani. Jacques Julliard spune că s-a produs de fapt o schimbare de natură, capitalismul a trecut printr-o revoluţie, şi s-a transformat mai mult din 1990 încoace decât din secolul al XIX-lea până în 1990.
Capitalismul globalizat a devenit deci, din nou, vorace, imposibil de controlat şi toxic atât pentru planetă, cât şi pentru om. El se adaptează oricărui teren şi intră în contradicţie chiar şi cu democraţia. Între capitalism şi democraţie nu există o legătură organică, de natură, în ciuda faptului că democraţiile s-au născut şi au evoluat în ţări capitaliste, acest lucru se ştia deja. Exista deja un exemplu interbelic, cel legat de nazism. Capitalismul s-a înţeles cu nazismul, se înţelege acum cu lipsa de libertate din China şi atunci când îi convine se înţelege şi cu integrismul religios.
După al doilea război mondial, capitalismul a respectat un fel de pact cu oamenii, un compromis social, spune Jacques Julliard. O dată cu căderea comunismului, pactul a fost rupt, capitalismul s-a financiarizat în mare parte, a plăsmuit un monstru numit economia virtuală, s-a metamorfozat într-un imens cazinou unde este vehiculată o masă monetară de 400 de ori mai mare decât cea injectată în economia reală legată de producţie.
"Economia a devenit nebună, nebună de legat, dar cine va fi capabil să o lege?", se întreabă, deci, social-democraţii francezi în frunte cu Jacques Julliard. Soluţiile, din păcate, nu se impun de la sine. Dacă diagnosticul este uşor de pus, nu e clar ce ar trebui făcut. Că acest nou capitalism consacră "triumful hiperliberalismului", că el este de natură în special bancară şi financiară şi cel mai desea deconectat de economia reală, că el este înainte de toate "speculativ" reprezintă deja banalităţi. În materie de terapie însă, propunerile sunt, deocamdată, extrem de firave sau de abstracte.
Teoria descreşterii economice nu convinge pe nimeni. Jacques Julliard avansează totuşi o idee interesantă pentru un început de terapie: trebuie să naţionalizăm băncile, spune el, sau mai degrabă o parte din ele, ca să le obligăm să revină cu picioarele pe pământ, să investească în economia reală. Sau, prin concertare internaţională, să obligăm băncile să-şi precizeze oarecum statutul, ca să ştie clientul dacă are de-a face cu o bancă speculativă sau cu o bancă din zona economiei reale.
Citește pe Antena3.ro
