Un alt fel de educaţie pentru noua normalitate

Criza globala va iesi din scena, pro­babil intr-un an ori in doi. Lumea se pregateste pentru un nou ciclu lung. In noua cursa mondiala, Romania ar putea castiga un loc mai bun in topul competitivitatii.
Insusi edificiul economiei de piata, lovit puternic de efectele crizei globale, ar putea fi refacut. Si inca repede. Fiindca noua normalitate, de dupa criza, va avea nevoie de o temelie solida. Atat de solida, incat sa sustina realitati cu care nu suntem inca obisnuiti: bani mai putini si mai scumpi; rigoare financiara; disciplina bugetara si multe alte constrangeri. Dar nu vom putea numai sa taiem, numai sa strangem cureaua; vom fi nevoiti sa si adaugam. Din nefericire insa, bunastarea va fi ultima pe lista. Ea va veni dupa mai multa munca – dar munca performanta! –, mai multe investitii, mai multa educatie.

Educatia insa – in capul listei! Altfel, totul va fi zadarnic. Fara mai multa valoare adaugata adusa de educatie nu vom reusi. Nici o alta tara n-a reusit. Sunt in Europa tari cu populatii cat jumatate sau cat un sfert din populatia Romaniei, sub aspect numeric, dar cu PIB-uri duble. N-au mai multe resurse naturale, au facut insa o puternica resursa din educatie. Sigur, edificiul educatiei are multe componente, educarea economico-financiara fiind intre cele mai importante, dar temelia i-o asigura scoala.
Noi am ajuns sa credem ca am facut o lege noua si astfel am rezolvat pro­blema scolii. E o iluzie. O lege asi­gura cadrul juridic in care func­ti­o­nea­za institutiile scolare si nimic mai mult. Dar scoala are nevoie, inainte de toate, de un cadru care s-o inalte pe treptele competitivitatii si nici o lege nu i-l poate conferi.

Am citit, candva, o foarte interesanta carte aparuta in 1910, in Romania: "Civilizatia engleza", de I. Botez. Cu­noscutul sociolog a cutezat sa as­tear­na pe hartie rezultatele unei vaste cer­cetari, infatisand cititorilor civilizatia engleza in paralel cu alte doua "surori" ale sale din zorii veacului al XX-lea: cea franceza si cea germana. La un moment dat, in carte, sunt re­date cuvintele unui japonez: "Cand vrem sa-i facem pe copiii nostri sa­vanti, ii trimitem sa invete in Germania; daca insa vrem sa-i facem oa­meni, ii trimitem sa invete in Anglia". Des­tainuirea este insotita de argumente. In Germania inceputului de secol, tanarului i se deschidea, din primele clase de scoala si pana la universitate, un vast orizont de cu­nos­tin­te. In Anglia, in schimb, se contura o con­ceptie avan­sata despre scoala si despre in­va­ta­tura. Aici era gandit si pus in aplicare principiul potrivit caruia o scoala buna nu incarca memoria elevului cu o mare cantitate de cunostinte, ci ii dezvolta o mare forta de a invata sin­gur. Ii formeaza deci setea de cu­noastere. Cum era in Romania, in acel inceput de veac? Autorul cartii citate nu ne spune. Nu a analizat scoala romaneasca.

Alti cercetatori s-au oprit insa pe larg asupra invatamantului romanesc de la inceputul veacului al XX-lea. Am gasit, in nenumarate lucrari de referinta, marturii relevante. Scoala romaneasca, dupa avantul din a doua jumatate a secolului al XIX-lea cand contribuise puternic la inaltarea Romaniei moderne, reusise o ingenioasa sinteza a celor trei conceptii care dominau inceputul de secol european: cea engleza, cea franceza si cea germana… Astazi, cand inclusiv tarile dezvoltate inre­gistreaza deficite mari la capitolul educatiei, merita sa ne intoarcem la bunele traditii, adaptand la nevoile actuale vechi modele care au dat candva rezultate exceptionale.