Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In dimineata ce se naruie acum sub toropeala verii, traiesc o stranie revelatie. Si-n ciudata revelatie imi pare ca subconstientul nu-i altceva decat cainele din copilarie. Un caine credincios si dornic de libertate, pe care-l slobozim la culcare si care umbla haihui prin trecutul sau viitorul nostru, in timp ce noi dormim.
"Ia vezi ma, puta, tacto-mare vine din drum!?", ma invaluia cu vocea ei moale ma-marea, cat sa ma supun fara nazuri. Afara se amurgise de-a binelea, iar bunica priveghea pe muteste ceaunul cu mamaliga. In focul abia mocnit ardeau tulpini uscate de floarea-soarelui, care trosneau icnind si imprastiind pe vatra din ogeac scantei sprintene si rosietice. Ieseam la poarta si priveam in lungul liniei, doar-doar il zaresc pe bunic, plecat pe amurgite la rascruce sa dezbata, cu alti tarani de-ai lui, soarta incalcita a Universului. Pana la susaua mare nu se vedea nimeni prin praful ridicat de copitele vacilor intoarse de la izlaz. Paseau agale cornutele, calcand apasat tarana fierbinte de vara si balanganindu-si ugerele umflate de laptele ingrosat de iarba aspra a Geraiului. Mugeau plictisite, cu balele zdrentuite de adierile vanticelului de campie starnit din senin. Se opreau din loc in loc si smuceau din capetele uriesesti, ca sa se apere de intepaturile mustelor si taunilor ce roiau sacaitor deasupra lor. Iar cu cozile aruncate spasmodic pe spinarile curbate goneau vampirii inaripati, starniti de sangele dulceag al blandelor bovine. In dreptul duzilor, animalele intindeau boturile umede peste ulucile innegrite de ploi si insfacau ghemotoace de frunze fragede. Treceau mai departe rumegandu-le lenos si-si frecau salele de stalpii de telegraf manjiti cu pacura. Ce spectacol mai era si asta ! Cand ajungeau "acasa", rumegatoarele izbeau in gard cu coarnele rasucite si stapanii le manau, incapastruite, in sopru, unde le tesalau si le mangaiau parinteste pe grumaz. Ma pomeneam privind vrajit ritualul intoarcerii vacilor in sat si uitam de ce sedeam in poarta ca o stana de piatra. Scrutam din nou ulita prafoasa si-n cele din urma il vedeam pe tata-mare indreptandu-se grav spre casa. Fugeam gafaind s-o anunt pe ma-marea, coplesit de importanta gestului, si ea, Dumnezeu sa-i rasplateasca bunatatea!, valvorea focul, sa n-o prinda inserarea si s-o suduie omul ce-i sta alaturi de la maritis. Mamaliga bolborosea de parca era o lava aurie, prelinsa din vulcanul nestins al ceaunului asezat pe pirostrie. Dupa ce o mesteca cu facaletul, o rasturna pe un capac de lemn, o invelea cu un stergar alb, de borangic, dupa care ne randuiam, pe scaunele stiute, sa mancam. In jurul mesei din camera a mare din cosare stateam vreo opt insi. Ma-marea taia mamaliga cu ata, in felii imense, aburinde, si fiecare intingea in tigaie. Noi, copiii, ca mai erau doua verisoare dimpreuna cu mine, framantam in palma cocoloasele aurii de malai copt si le umpleam cu branza de oaie. Si inghiteam cu pofta, ca niste capcauni, cum zicea tata-mare in gluma. Halpaiam aproape pe nerasuflate, ca nu cumva sa pierdem ceva din jocul neincheiat, inceput pe la chindie. La sfarsit, batrana arunca si cainelui resturile de mancare, iar la ivirea intunericului se ingrijea sa-l dezlege din lant. "Sa se-ncure si el prin obor, ca asa fac cainii noaptea", o auzeam explicandu-se tacerii incremenite a satului dunarean. Si se incura bietul Azorel, ca in zori il gaseam dormind lat sub o gramada de lemne, cu limba atarnandu-i inestetic printre coltii tociti de ani. Cu nasul zgariat, cu piciorul rupt ori cu blana smotocita de la incaierarile noptatice.
