Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Singuratatea inseamna izolare, dar pentru a simti izolarea nu-i nevoie sa fii singur, intre patru pereti. Nu-i nevoie sa fumezi si sa aluneci cu mintea catre oamenii care te-au parasit, sa inghesui in ierbarul memoriei femeile si barbatii care nu te-au iubit. Singuratatea-i un sentiment mai amplu, mai profund, mai tainic si mai robust, dar si mai raspandit decat orice virus. Nu stiu daca starea aceasta-i legata de destinul fiintei umane, dar – fara indoiala – oamenii, savantii, gunoierii, functionarii de la ghiseuri, bolnavii si cei sanatosi o traiesc si o manifesta, constient sau inconstient, fatis sau in mare taina.
Noi adormim in fiecare zi singuri si incostienti de singuratate. Daca se incolacesc in jurul nostru bratele blande, catifelate si mangaietoare ale unei iubite se poate sa gandim ca a avea bratele acelea langa noi ne scuteste de experienta singuratatii. De fapt, nu adormim niciodata impreuna cu altul, ci singuri singurei. Apoi, de-a lungul zilei, fugim incolo si incoace, cautam sa realizam diferite lucruri, ne pierdem printre cu ele si cu ele, asa incat ne pacalim singuratatea.
Singuratatea in sine nu-i o stare detestabila, nu-i un monstru si nu-i un rau, decat atunci cand fuga noastra de noi insine ne poarta pasii cu indemanare si cu febrilitate catre un exces de actiune, de miscare si catre o continua baie de multime. Singuratatea poarta mai multe chipuri si mai multe masti, dar noi vorbim astazi despre singuratatea fiintei, despre acea prezenta constanta a experientei vietii. Vorbim despre radacina singuratatilor, despre acea parte din noi, profunda, ascunsa, de care fugim pentru ca ne este teama sa privim in ea ca intr-o oglinda si sa ne autodezvaluim iluziile. Singuratatea aceasta este starea in care ne putem intalni cu Dumnezeu. In somn, suntem doar noi si Sinele noastru; o intalnire sublima, fara de care mintea si toate capacitatile pe care ni le ridicam in slavi, toata energia si puterea de a actiona s-ar epuiza in scurt timp.
Lipsa somnului ar putea fi o stare semnificativa, caci ea se poate sa fie o incapacitate de a ne intoarce la singuratatea fiintei (a ne intalni cu Dumnezeu), care nu-i altceva decat posibilitatea extraordinara a sufletului, a mintii de a se reintalni cu Sine. In singuratatea aceea adanca, acolo unde nu mai stim sa avem grija de noi insine, cum nici altii nu au habar s-o faca, ne recapatam energia, vitalitatea pierduta de-a lungul zilei, ne reimprospatam memoria, neuronii, organele, ne recapatam puterea de a functiona normal intr-o noua zi. Cine, oare, ne insoteste in singuratatea tainica a somnului si cum se face ca fara somn, fara a ne intoarce la starea aceasta de 'singuratate' a fiintei, nu mai putem functiona normal in lume?
Avem nevoie sa fim singuri si, poate, sa invatam lectia singuratatii, dar a acelei singuratati pline de Dumnezeu, a acelei singuratati in care locuieste Duhul iubirii. Izolarea de lume, a fi singur intre patru pereti nu reflecta singuratatea fiintei, cat pe aceea a Egoului. Singuratatea fiintei este o stare in care nu ne lipseste nimeni si nimic, in care primim tot ce avem nevoie, o stare in care suntem cu 'cineva', a carui putere si frumusete face sa ne trezim in fiecare dimineata, fara sa avem habar cum anume se intampla. Daca insomnia poate fi vazuta ca o indepartare de Dumnezeu si o prea mare implicare in nevrozele lumii, somnul este singura stare care ne convinge ca nu suntem niciodata singuri!
Citește pe Antena3.ro
