Un denunt catre posteritate

La cativa ani de la moartea unui coleg de birou, un om tacut si secretos, cu care abia de se saluta, Vasile B. a primit de la consoarta acestuia un telefon misterios.

"Trebuie sa va inmanez - a zis ea - un lucru care va priveste personal. Ceva important." Si pentru ca Vasile B. nu s-a grabit s-o intrebe despre ce era vorba, vaduva a adaugat: "Ceva foarte important". Vasile B. cam stia ce gen de taine se ascundea in spatele unei solicitari neasteptate, ce nu putea fi rezolvata la telefon: un imprumut de bani, o interventie la Primarie sau la un doctor. In ziua urmatoare, Vasile B. a sunat-o pe femeie si a fost foarte direct: "Trebuie sa-mi spuneti deslusit care-i problema. N-am fost foarte apropiati, sotul dumneavoastra nu era un om cu care sa lungesti discutia, asa ca nu vad rostul unei intalniri inainte de a ma lamuri care-i treaba".

"Gigi a lasat un Jurnal - a zis necunoscuta - , niste insemnari intime. Va pomeneste tot timpul. E clar ca va admira. A notat o multime de cugetari din dialogurile pe care le-ati purtat amandoi. Gigi va numea «cel mai bun prieten al meu». Am citit Jurnalul, stiu totul despre dumneavoastra. Jurnalul nu trebuie sa stea la mine, ci la persoana potrivita. Persoana potrivita sunteti dumneavoastra."

Cand i-a inmanat caietul dictando studentesc, pe coperta caruia statea scris cu litere mari "Jurnal. Anii 1972-1989", femeia l-a fixat cu ochii mari de evlavie, ca o preoteasa pe cale sa ierte un mare pacatos, daca acesta isi recunoaste vina. "Gigi v-a considerat cel mai bun prieten. Mai bine zis, singurul sau prieten. E urat ce faceti! De ce n-o recunoasteti?" "Doamna - i-a raspuns Vasile B. - , n-am nimic de ascuns, insa cu Gigi, singurele cuvinte pe care le-am schimbat in cei zece ani in care am lucrat in aceeasi incapere au fost «Sa traiesti, batrane!» si «Salut!». Ce motive as avea sa ma lepad de o prietenie daca ea a existat? Vreti sa stiti ceva? Ei, bine, nu stiam nici ca era insurat. Am crezut tot timpul ca-i burlac. Iar la inmormantare nu m-am dus, fiindca nu suport sa vad moartea."

A trecut un an de la intamplare, aproape c-a uitat incidentul, cand s-a trezit cu Jurnalul lui Gigi acasa. "Ti l-a adus un curier - i-a spus lui Vasile B. sotia - despre ce-i vorba?" "E un soi de denunt - a zis Vasile B. Un fost coleg, mort de ceva vreme, a scris zi de zi tot ce-am facut, tot ce-am discutat. Un denunt catre posteritate. Posteritatea-i mai rea ca Securitatea." "Macar citeste-l - l-a indemnat sotia pe Vasile B. - , uneori e bine sa stii ce cred altii despre tine." "Intre anii 1972-1989 - a zis Vasile B. - noi am fost morti. Pur si simplu n-am fost om. Am trait fara nici un sens. Daca-l citesc, inseamna ca retraiesc clipa de clipa 17 ani de mediocritate si resemnare. Pedeapsa mai mare nici nu exista." "Ba mie mi-ar placea sa-mi traiesc viata de doua ori asa cum a fost ea - a zis sotia - , poate ca a doua oara va fi mai bine."

Dupa o saptamana, sotia i-a cerut lui Vasile B. Jurnalul lui Gigi. "Cineva trebuie sa-l citeasca." "Nu-l mai am - a zis Vasile B. - , l-am trecut prin masina de tocat hartii. Avem una performanta la firma." Era o minciuna, fiindca firma n-avea masina de tocat hartii.