Un fericit: C.V. Tudor

Întâia oară de la instalarea plura­lismului, unul dintre cele mai mari partide ale ţării - PSD - a apelat la teza fraudei electorale. Acţiunea unui partid precum PSD l-a făcut fericit pe Corneliu Vadim Tudor

Puţini români vor fi fost făcuţi fericiţi de evenimentele care au urmat Comunicatului BEC privind rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin. Duşmanii crânceni ai lui Traian Băsescu din presă, din politică şi din electorat vor fi fost trişti. Nu pentru că Mircea Geoană a pierdut (liderul PSD, excelent politician, n-are carisma cerută de simpatiile fanatice), ci pentru că "Dictatorul", "Tiranul" sau, mă rog!, "Chiorul" a învins din nou. Fanii lui Traian Băsescu vor fi fost trişti pentru că Idolului lor nu i s-a recunoscut victoria de către cel înfrânt.

Ceilalţi, imensa majoritate a românilor, vor fi fost trişti văzând cum bătălia politică prelungeşte o criză ce-ar fi trebuit să se încheie o dată cu al doilea tur de scrutin. A existat însă un român fericit! El se numeşte Corneliu Vadim Tudor.

De vreo 20 de ani, de când Ion Iliescu şi Petre Roman, exasperaţi că Opoziţia din stradă şi din politică îi contestă, l-au ticluit pe Corneliu Vadim Tudor pe post de găleată de lături de aruncat în capul celor care se opuneau FSN - de la Corneliu Coposu şi până la jurnaliştii de la Evenimentul Zilei şi România liberă - liderul PRM, autointitulat Tribunul, n-a contenit să strige după fiecare scrutin pierdut că s-au fraudat alegerile.

Psihologiceşte, Corneliu Vadim Tudor e de înţeles. Şef de partid de nişă, domnia sa a simţit nevoia să-şi justifice eşecurile succesive de-a lungul a 20 de ani de democraţie. Deşi tot mai redus pe măsura modernizării acestei ţări, electoratul PRM şi-a găsit de fiecare dată mângâierea în teza fraudării. Şi în loc să se gândească, poate, că a venit vremea unui altfel de naţionalism decât cel găunos, practicat de Corneliu Vadim Tudor, electoratul PRM a rămas credincios unui partid care nu s-a modernizat nici măcar cu o virgulă.

Şi nici n-avea cum, câtă vreme PRM e singurul partid din România condus autoritar de aproape două decenii de aceeaşi persoană  tot mai îmbătrânită şi tot mai epuizată.
Lumea se obişnuise cu strigătele lui Corneliu Vadim Tudor de victimă a fraudării alegerilor.

Decembrie 2009 a adus o premieră în istoria noastră postdecembristă. Întâia oară de la instalarea pluralismului, unul dintre cele mai mari partide ale ţării - PSD - a apelat la teza fraudei electorale.

Acţiunea unui partid precum PSD l-a făcut fericit pe Corneliu Vadim Tudor:
1) S-a trezit invitat de onoare la emisiuni în prime time, pe televiziunile mogulizate, până mai ieri destul de reticente în a-l convoca fie şi la primele ore ale dimineţii;

2) I-a dat posibilitatea să ne demonstreze, apelând la faimoasele sale terfeloage, că, de fapt, el şi PRM au câştigat toate alegerile din 1992 încoace. Dacă ar fi să judecăm nu numai după discursurile sale din aceste zile, dar şi după privirile umede de admiraţie ale moderatoarelor tv, PRM ar fi trebuit să conducă ţara din 1992 şi până acum, iar Corneliu Vadim Tudor ar fi trebuit să fie, neîntrerupt, preşedinte al României în ultimele două decenii.

În ultimii ani, la fiecare scrutin s-au înregistrat fraude. Ele n-au afectat însă raportul de forţe între cele trei mari partide - PSD-PC, PD-L şi PNL - din simplul motiv că fraudele s-au contracarat reciproc. A venit, cred, momentul să punem capăt acestei realităţi tipic dâmboviţene. Şi e vorba nu numai despre existenţa fraudelor, dar şi despre fluturarea tezei fraudării. Pentru aceasta, s-ar cuveni o dezbatere naţională menită a descoperi şi fixa slăbiciunile legale care favorizează turismul electoral, votul multiplu.

Nu întâmplător am exclus mita electorală. Oricât ar părea de ciudat, mita electorală face parte, cel puţin în România prezentă, din opţiunea de vot. Dacă un cetăţean acceptă să-şi vândă votul pe un kilogram de zahăr înseamnă că respectivul nu consideră votul său important. O dată cu moder­nizarea ţării, cu sporul înregistrat în nivelul de trai, această vânzare a votului o să dispară. Până atunci însă trebuie să ne concentrăm pe măsurile menite a lichida falsificarea votului dat de români. Şi aceste măsuri trebuie luate prin consens şi cât mai repede de toate marile partide ale ţării.  Dacă se vor lua măsuri energice pentru ca frauda să fie imposibilă, democraţia noastră va fi şi mai întărită:
1) Primarii, activiştii de partid din ţară se vor preocupa de convingerea electorală a cetăţenilor şi nu - ca până acum - de şmecheriile prin care se pot făli în faţa şefilor de la centru că au adus voturi partidului;
2) Convinsă că nu s-a putut frauda, opinia publică n-ar mai da nici o atenţie tezei fraudării;
3) Încredinţaţi că votul lor va fi respectat, românii vor ieşi la urne în număr mult mai mare decât până acum.