Un guvern cu sira spinarii rupta

Brava noastra Armata s-a chinuit o saptamana pentru a raporta apoi, prin gura ministrului Apararii, aflat hat-departe de tara, in Belgia, ca au dat gata o punte. Se angajasera la un pod pentru automobile. N-a reusit sa faca decat o curiozitate a lumii de azi, lumea telefoanelor mobile si a zborurilor in Cosmos: un pod-punte.

Pentru ca lucrarea de la Maracineni, inaugurata de Calin Popescu Tariceanu cu o solemnitate, e o biata injghebare din lemn. Ceva in genul puntilor trecute de fetele din satul cosbucian chicotind ca li se vad din apa chilotii.

E un fapt. Unul dintre faptele care s-au tesut in aceasta luna pentru a da ceea ce s-a numit criza inundatiilor. E insa un fapt semnificativ. Daca si Armata noastra, prea mult cantata drept Armata NATO in toate simpozioanele si mesele rotunde, s-a comportat mai haotic, mai balbait decat o echipa de zidari beti, ce sa mai ceri atunci altor institutii ale statului de drept, care nu sunt nici militare, si cu atat mai putin in NATO!

S-ar putea scrie un roman comic despre felul in care a fost gestionata in Romania lui 2005 aceasta criza a inundatiilor. Criza care n-a fost atat de mare incat sa poata fi numita catastrofa. Doamne fereste! Daca s-ar repeta cutremurul din 1977 sau inundatiile din 1970. Ar trebui ca ONU, NATO si UE sa se intruneasca de urgenta pentru a evita disparitia unei tari de pe harta lumii.

Printre prozele gazetaresti dedicate crizei, am intalnit si unele care-si exprimau surprinderea. Autorii nu se asteptau ca, dupa 15 ani de tranzitie, o criza de mici proportii sa fie gestionata atat de prost. Astfel de surprinderi nu pot trada, credem, decat doua realitati sufletesti. Autorii lor sunt fie fani ai actualei Puteri, si atunci, in loc sa injure, cum ar trebui, isi exprima surprinderea. Sau incepatori intr-ale abordarii gazetaresti si, atunci, raportand intamplarile din Romania la logica bunului-simt, nu le vine sa creada ca asa ceva se poate intampla.
Noi insa n-am fost surprinsi de brambureala cu care s-a gestionat criza.
Si dintr-un simplu motiv.
Actuala coalitie de guvernare repeta in linii mari evolutia coalitiei din anii 1996-2000. Nota definitorie a guvernarii CDR a fost incapacitatea de a administra tara. In 2000, PSD a fost adus la putere sub semnul nevoii acute de a reinstaura minima ordine. Cu toate ca electoratul stia de ce-i in stare acest partid in materie de jefuire a tarii.

Semnele incapacitatii de administrare s-au vazut, in cazul guvernarii Ciorbea, in august 1997, cand s-a purces la restructurarea unui numar insemnat de intreprinderi. O operatiune extrem de complicata, cu efecte nelinistitoare in viata a mii de oameni, a fost facuta in doi timpi si trei miscari, ca suflatul nasului in vreme de gripa. Fara o pregatire prealabila, fara un scenariu, fara o minima preocupare de comunicare publica, intr-o brambureala exemplara. Atunci, in august 1997, la cel dintai contact cu o criza, singurul care justifica si legitimeaza o guvernare, pentru ca intr-un asemenea moment problemele nu se rezolva de la sine, au iesit la iveala incoerenta actiunii, nascuta din caracterul eteroclit al coalitiei, lipsa de profesionalism a autoritatilor publice, dar mai ales acel acut sentiment ca tara e lasata la voia intamplarii.

ECHIPAMENT. Premierul Tariceanu si-a pus cizmele de cauciuc si a descins din limuzina in Timis la mult timp dupa declansarea inundatiilor

Momentul august 1997 a avut loc, in cazul noii guvernari de dreapta, in aprilie-mai 2005. Cu cinci luni mai devreme decat in cazul coalitiei biruitoare in alegerile din 1996. Spre deosebire de examenul din 1997, examenul actualei coalitii nu numai c-a venit mai devreme, dar, mai mult, a fost un esec mult mai mare decat cel al guvernului Ciorbea. Guvernul Ciorbea a mai supravietuit pana in ianuarie 1998, cand a debutat criza guvernamentala care a dus la inlocuirea lui V. Ciorbea cu Radu Vasile. S-a intamplat asa, deoarece proportiile dezastrului au fost mult mai mici. Actualul Guvern poate supravietui, desigur, nu numai inca sase luni. Poate supravietui inca sase ani. E insa un Guvern muribund. Cum se explica deosebirea in rau de guvernul Ciorbea?

1) Prin personalitatea lui Calin Popescu Tariceanu. Liderul liberal poate fi orice: bun motociclist, bun sot, bun chitarist. In nici un caz, bun prim-ministru. Si cand zic, bun prim-ministru, trebuie sa precizez: bun prim-ministru in Romania de azi, tara ce mai are nevoie de interventia de la centru pentru a nu se duce de rapa.

Indiscutabil, din clipa cand s-au declansat inundatiile, domnia sa trebuia sa intre in stare de alarma. Sa constituie o celula de criza. Sa coordoneze aceasta celula. Sa stranga intr-un punct informatiile, comenzile, semnalele. Dar mai ales sa dea un semnal de preocupare. Nu numai o experienta de 15 ani, dar si cea de 100 de ani, ne spune ca Romania are nevoie, in momente de criza, de o personalitate unificatoare. Rolul acesteia nu e numai de a coordona diferitele comportamente. E - si mai ales - cel de a zori pe ceilalti ministri, de a biciui autoritatile atinse de iremediabila lehamite orientala, de a da celor aflati la ananghie sentimentul ca mai-marii tarii au intrat in alerta.

Sigur, ideal ar fi ca mecanismele sa mearga de la sine in Romania lui 2005. Numai ca, iata, nu merg! Calin Popescu Tariceanu e principalul responsabil de brambureala din ultima luna. Si nu numai pentru ca n-a facut celula de criza, nu numai pentru ca nu s-a dus la fata locului, nu numai pentru ca n-a pus in miscare compartimente ce au ramas nepasatoare. Dar si pentru ca, prin intreaga sa atitudine, Calin Popescu Tariceanu n-a creat impresia ca e criza.

La dialogul de joi seara de la TVR, un soi de O mie si una de nopti a talk-show-ului politic, Traian Basescu a remarcat faptul ca premierul n-a dat senzatia de forta in confruntarea cu fortele naturii. Domnul presedinte nu e un scrutator al adancurilor sufletesti. Nici nu pune mare pret pe complexitatea psihologica a celor cu care lucreaza. Lucru explicabil. Comandantul de vas n-are timp sa se intrebe, in toiul furtunii, ce melancolii incearca sufletul poetic al bucatarului de nu pune sare in ciorba. Daca ar fi fost cat de cat preocupat de explicatii psihologice, Traian Basescu ar fi trebuit sa observe ca domnul premier n-avea cum sa dea o senzatie de forta. Intreaga personalitate a premierului refuza aceasta ipostaza. Calin Popescu Tariceanu e, inainte de toate, un om moale. Acel gen de barbat care seduce femeile cu gesturi de plus, trezind in acestea nevoia materna de al mangaia. Ca e asa o dovedeste reactia la mustrarile presedintelui. Traian Basescu l-a facut de ras in direct si la o ora de varf. Asa cum doamna invatatoare il cearta in fata clasei pe scolarul clapaug pentru ca se sterge la nas cu dosul mainii. Cum a reactionat barbatul Calin Popescu Tariceanu? Nu numai ca n-a zis nici pas, dar, mai mult, a doua zi s-a urcat in elicopter si s-a dus in zonele sinistrate pentru a transpune in practica indicatiile primite prin televiziune. Poate ca domnia sa a socotit ca nu e oportun sa declanseze o criza intre Palate, cu consecinte incalculabile pentru soarta coalitiei. Poate. Dar prin aceasta reactie bleaga, domnia sa n-a facut altceva decat sa intareasca in opinia publica sentimentul ca nu-i barbat. Apoi, domnia sa e un om care nu lasa impresia ca i-ar da insomnii responsabilitatile de prim-ministru in Romania de azi. Dintre toti premierii postdecembristi, seamana mai ales cu Radu Vasile. Cu singura deosebire ca Radu Vasile lasa totusi impresia unei personalitati autoritare.

Poate ca domnul Calin Popescu Tariceanu nu e asa. Din nefericire, a avut ghinionul sa guverneze tara intr-un moment nepotrivit. A venit dupa Adrian Nastase, un ambitios nemarginit, si lucreaza in timp ce la Cotroceni e Traian Basescu, o mana de fier. Automat, opinia publica il raporteaza la excesiva preocupare a lui Adrian Nastase de a fi premier si la autoritarismul lui Traian Basescu.

2) Caracterul insular al activitatii fiecarui demnitar din Guvernul Tariceanu. Indiscutabil, coalitia actuala de guvernare are un eclectism mult mai pronuntat decat cel al coalitiei din 1996-2000. Pentru a evita eroarea fatala a coalitiei anterioare - cea de a dezvalui incompatibilitatile de programe si interese dintre ministri diferitelor partide - demnitarii de azi au apelat la un truc: isi vede fiecare de ministerul sau. In timpul crizei, nici un ministru n-a intrat in dialog cu celalalt. S-a lasat impresia ca ministrii se evita reciproc. Vasile Blaga de la Administratie si Interne s-a pitit in biroul sau, pentru ca orice ar fi facut, ar fi intrat in conflict cu titulara de la Mediu. La fel au procedat ministrul Fortelor Armate, ministrul Economiei.

S-a vazut limpede ca actualul guvern nu alcatuieste o echipa. Si nici nu va alcatui.

Criza inundatiilor e o prima criza dintr-o serie care va urma. Deja si-au aratat coltii: criza medicamentelor, criza abonamentului la gaze. Vor urma, mai mult ca sigur, altele, mult mai grele. Spre deosebire de guvernul Ciorbea, Guvernul Tariceanu a avut pana acum conditii excelente de desfasurare linistita a activitatii. Opozitia nu exista. Presa ii sta la picioare. Sindicatele sunt linistite. Asa-zisa societate civila face parte din Guvern. Pe masura trecerii timpului, aceste conditii se vor reduce drastic. Cum va face fata Guvernul Tariceanu viitoarelor examene crize? Evident, mult mai prost decat in cazul crizei inundatiilor.

Facut in pripa, condus de un premier fara autoritate, lovit sistematic de catre presedinte prin reiterarea tezei anticipatelor, prin mustrarile publice, Guvernul Tariceanu e un guvern cu sira spinarii rupta. Nu mai poate merge. Se taraste.

NB. Primita duminica pe la amiaza, dupa ce trimisesem editorialul la tipar, vestea privind eliberarea jurnalistilor ma intareste in convingerea ca Guvernul Tariceanu are sira spinarii rupta. Ba chiar, as putea afirma, in logica acestei imagini, ca acum are rupte si picioarele pe care mergea de-a busilea. Joi seara, la taifasul de la TVR, Traian Basescu si-a asumat cu o neobisnuita fermitate responsabilitatea pentru rezultatul actiunilor intreprinse. Vestea de duminica ii da posibilitatea de a dovedi romanilor ca, spre deosebire de premier, el stie sa gestioneze o criza. In plus, aura de Erou al luptei de eliberare a jurnalistilor din ghearele rapitorilor va contribui spectaculos la cresterea autoritatii prezidentiale in confruntarea (daca poate fi vorba de o confruntare acolo unde unul da vartos si celalalt se smiorcaie sa se dea mai bland!) cu premierul Calin Popescu Tariceanu. Practic, Traian Basescu poate acum sa faca ce vrea cu Guvernul tinut in viata cu ajutorul aparatelor.