Un imperativ: radicalizarea PSD (2)

PSD, formaţiune de Stînga, singura de Stînga, are toate atuurile unei companii împotriva Puterii identificate ca fiind una de Dreapta.

Scriam în numărul anterior că datele specifice ale campaniei pentru parlamentarele din acest an impun o radicalizare a PSD faţă de guvernarea PNL. Şi avansam ipoteza că, judecînd după întîmplările din ultimul timp, PSD n-a conştientizat încă această necesitate. Să ne explicăm.

După destrămarea Alianţei D.A., PNL, rămas la guvernare, a dus o categorică politică de Dreapta. Raportînd guvernarea PNL din ultimii doi ani la guvernările postdecembriste, putem spune că ea s-a constituit, întîia oară în ultimii 18 ani, într-o administrare a ţării sub semnul unei politici de Dreapta.

Deşi declarată de Dreapta, guvernarea CDR-PD n-a transpus în practică o politică limpede de Dreapta.
Şi din două motive:
1) A administrat prost ţara.
2) A fost guvernarea unei alianţe între o formaţiune de Dreapta (CDR) şi una de Stînga (Partidul Democrat de la vremea respectivă).

Sesizînd situaţia, în campania din 2000, PSD şi-a concentrat atacurile nu atît pe seama politicii de Dreapta a guvernării, cît mai ales  pe seama proastei administrări a ţării.

Îngrozit de balamucul de la putere, electoratul a optat pentru PSD, văzînd în acest partid o forţă în stare să facă ordine după haosul de patru ani. Incapacitatea de a administra ţara, adăugată exceselor în politica de Dreapta, a fost ţinta de atac a Opoziţiei din 2000 în bătălia pentru cucerirea puterii.

Despărţirea dintre Putere şi Opoziţie a fost deosebit de limpede din acest punct de vedere.  Faptul a dat tensiune bătăliei electorale. Campania din 2000 a avut din acest punct de vedere note comune esenţiale cu bătăliile anterioare, din 1992 şi din 1996. Cu precizarea că, în 1992 şi în 1996, Opoziţia, alcătuită din CDR, a atacat Puterea FSN-istă şi PDSR-istă de pe baricadele anticomunismului. Aceeaşi radicalitate a Opoziţiei s-a remarcat şi în 2004. De astă dată, concubinajul dintre un partid de Dreapta (PNL) şi unul de Stînga (PD) a obligat Opoziţia să-şi asume drept principală temă de atac corupţia Puterii PSD-iste.

2008 aduce cu sine o noutate în istoria postdecembristă. Campania electorală vine la capătul a doi ani de guvernare, evident de Dreapta. PNL şi-a asumat, în toate actele sale, o politică făţişă în numele liberalismului. Spre deosebire însă de guvernarea CDR, guvernarea PNL a administrat bine ţara. În aceste condiţii, Opoziţia, alcătuită din PSD şi PD-L, se confruntă cu o mare problemă: găsirea unui steag de luptă împotriva puterii întruchipate de PNL. Pentru PD-L e o problemă, deoarece partidul prezidenţial se pretinde a fi tot de Dreapta. Puterea nu poate fi atacată de pe baricadele confruntării Stînga-Dreapta.

Mult mai interesantă e dificultatea PSD. PSD, formaţiune de Stînga, singura de Stînga, are toate atuurile unei companii împotriva Puterii identificate ca fiind una de Dreapta. PSD a avut o alianţă discretă cu PNL în Parlament. Din nenorocire, această alianţă pare a funcţiona şi acum. Astfel că PSD nu se delimitează clar, violent de guvernarea de Dreapta. E drept, în ultimul timp, liderii PSD au lansat atacuri împotriva PNL. Ei ameninţă guvernul cu moţiuni simple. Total insuficient. Şi din două motive:
1) PSD are nevoie urgentă de a da electoratului un semnal clar că reprezintă Opoziţia care şi-a propus să răstoarne guvernul. Criticile călduţe, moţiunile simple nu sînt suficiente pentru a convinge de asta electoratul.
2) Atacurile violente împotriva Puterii trebuie făcute în numele Stîngii nemulţumite de rezultatele politicii de Dreapta.

Criticile din ultimul timp, moţiunile simple nu ne dezvăluie o motivaţie clară, categorică, de Stînga.
Alegerile se apropie cu paşi repezi. PSD trebuie să se trezească din somnul de pînă acum şi să treacă la un atac radical împotriva Puterii. Pentru aceasta se impun gesturi răsunătoare, de genul unei moţiuni de cenzură. Mult mai important, pentru a răspunde celor care sînt victimele politicii de Dreapta asumate de guvernarea PNL, PSD trebuie să se deplaseze masiv la Stînga. Să devină partidul lui Ion Iliescu. Evident, cu condiţia ca Ion Iliescu să nu mai fie atît de încîntat de alianţa cu PNL împotriva PD-L şi a lui Traian Băsescu.