Cu putin timp in urma, mai precis, la 11 iulie 2006, respectiv, 13 iulie 2006, impotriva lui Teodor Atanasiu, ministrul Apararii Nationale, au fost depuse la Parchetul General doua plangeri penale: una a consilierului prezidential Adriana Saftoiu, cealalta a deputatului PSD Eugen Bejinariu.
Ieri, 20 iulie 2006, Comisia prezidentiala pentru analiza sesizarilor cu privire la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei de catre membrii Guvernului s-a intrunit, in temeiul Legii 115/1999, pentru a discuta cererea lui Ilie Botos, Procurorul general, de incepere a urmaririi penale impotriva lui Teodor Atanasiu ca urmare a plangerilor penale iscalite de cei doi.
La Parchetul General - se stie - vin zilnic furgonete de plangeri penale. Multe simple nazbatii. Poporul roman, fiu din flori al Mitei Baston, e paracios. Mai ales cand e vorba de sefi. Stiind aceasta realitate, baietii de la Parchetul General nu se grabesc sa dea curs tuturor plangerilor penale primite la sediu.
In cazul lui Teodor Atanasiu, Ilie Botos a facut exceptie. Nici n-a apucat sa se zvante cerneala pe iscaliturile plangerilor ca domnia sa a si intocmit documentele necesare pentru ca Teodor Atanasiu sa fie daca nu urmarit penal, atunci macar anuntat in toata presa ca e urmarit penal. A gasit ragazul nu numai sa le intocmeasca, dar si sa le trimita la Cotroceni.
Presedintele Traian Basescu e un om foarte ocupat. Are o mie si una de treburi pe cap. Trebuie sa faca in asa fel incat din drama romanilor din Liban sa suga, asemenea unei capuse politice, ceva sange electoral. Trebuie sa-si duca nevasta la restaurant. Si cu toate acestea, Traian Basescu a gasit timp sa convoace Comisia prezidentiala de indata.
Ca Ilie Botos s-a grabit sa dea curs plangerii iscalite de Adriana Saftoiu e perfect explicabil:
a) Adriana Saftoiu e unul dintre cei mai apropiati oameni ai presedintelui. Ilie Botos, al carui scaun depinde decisiv de presedinte, nu putea sa nu tina cont de asta;
b) plangerea Adrianei Saftoiu e intemeiata.
Sustinand, aiurea, ca are informatii de la DIM despre consilierul prezidential, Teodor Atanasiu s-a varat singur in capcana acuzei de abuz in serviciu.
Noi credem ca s-a varat singur in capcana acuzei de prostie. Explicabil si de ce s-a grabit Traian Basescu sa convoace Comisia prezidentiala. Nu putea s-o lase pe Adriana Saftoiu cu ochii plansi. Mai putin explicabila e precipitarea lucrurilor in cazul lui Eugen Bejinariu: pentru ca domnia sa e deputat PSD. Ba mai mult, s-a rasfatat mut timp cu ipostaza de prea apropiat al nefericitului premier Adrian Nastase. Judecand dupa cum functioneaza justitia Monicai Macovei, de la Procurorul General ne-am fi asteptat sa dea curs mai degraba unei plangeri penale impotriva lui Eugen Bejinariu decat unei plangeri facute de Eugen Bejinariu; Plangerea fostului fan al lui Adrian Nastase e unul dintre cele mai fara noima documente din ultimul deceniu de istorie. Adriana Saftoiu avea indreptatirea sufleteasca de a depune plangere impotriva lui Teodor Atanasiu. Zicerea ministrului Apararii Nationale o viza direct.
Pe Eugen Bejinariu nimic din ce-a facut ministrul Apararii nu l-a vizat direct. De altfel, si continutul plangerii e de o confuzie demna de canicula de afara. Domnia sa sustine, in deplinatatea facultatilor sale mintale de PSD-ist, ca Teodor Atanasiu a comis un abuz in serviciu facandu-si publicitate prin cererea de retragere din Irak. Dand curs acestei logici, Eugen Bejinariu trebuia sa depuna plangere penala si impotriva lui Traian Basescu, pe motiv ca-si face publicitate din aducerea romanilor din Liban.
Cum se explica graba de a se da curs unei plangeri facute de ditamai PSD-istul? Foarte simplu. PSD-istul nu e PSD-ist, ci PD-ist. Sau, ma rog, membru al noului partid prezidential: PD-PSD.