Un pas către mai multă vitalitate

Dacă toți oamenii de pe Pământ ”aș aștepta” ca alții să le are ogoarele, să le dea pâine sau să le aducă apă, cine ar mai ara, cine ar mai mânca pâine și cine ar mai bea apă? Lumea ar fi o vale a plângerii, plină de oameni însetați și înfometați. Nu-i așa că-i absurdă așteptarea ca altcineva să te hrănească și să-ți dea apă? Nu-i așa că-i absurd să aștepți, în același timp, să fii iubit? Cine ar mai manifesta iubire dacă toată lumea ar aștepta-o? Dacă toată lumea ar suferi, i-ar blama pe ceilalți pentru lipsa lor de dragoste, pentru ostilitate și pentru neâncredere n-ar fi, oare, viața de-a dreptul o insulă a suferinței? Ei, bine, de aici, de la acest mecanism inconștient al așteptării, de la suferința de a nu primi destul, de a nu fi iubit, de a nu fi prețuit, de a nu fi valorizat începe ...depresia. Gândurile negre îi spun celui pe care-l prind în ”cursa lor de șoareci” că trebuie să se retragă, să se izoleze, să privească dopar spre ceea ce nu au, ceea ce nu primesc, ceea ce nu este bun, ceea ce este lamentabil și rău în lume. Omul sfârșește prin a se îndepărta exact de sursa autentică și puternică a vieții, bineânțeles, inconștient, căci el refuză să mai dăruiască.

Pentru că nu dăruim, nu mai avem energie. E un paradox aici, căci logica minții spune că ai atunci când primești. E adevărat, ai când primești, dar acesta-i al doilea pas al experienței vieții noastre. A primi e pasul doi. A dărui e primul dintre toate. A dărui e singurul pas care ține numai de noi. A primi e pasul pe care un altul îl face sau nu, după cum decide, alege și înțelege viața. A primi nu depinde de tine, dar a dărui e un act exclusiv al tău, o decizie care energizează, înărește vitalitatea, sentimentul iubirii, al luminii și al bucuriei interioare. A dărui e sursa reaslă a stărilor înalte ale conștiinței umane. O femeie îmi spunea zilele trecute că simte o respingere grozavă față de anumite persoane și le zâmbește sau le vorbește doar celor care vin deschis și plăcut către ea. ”Dar, dacă cei care vin cu drag spre tine ar decide să aștepte ca tu să vii către ele în mod plăcut, îți dai seama că nimeni n-ar mai comunica, nimeni n-ar mai zâmbi, nimeni n-ar mai simți un strop de iubire”? ”O, da, e adevărat, a recunoscut femeia”!

Așadar, a ieși dintr-o stare de depresie, dintr-o stare de ostilitate, dintr-o stare de respingere față de lume înseamnă să alegi automat să pășești către lumea despre care crezi că te respinge. Să fii primul care zâmbește, primul care pune întrebarea ”Ce mai faci, Ioane?” Să dai bună ziua și, dacă poți, fă mai mult. Intră în serviciul existenței, dă ce ceea ce aștepți și ai pretins că nu ți se dă. Prețuiește-i pe ceilalți, iubește-i, zâmbește-le, căci în spatele celor ostili, a celor respingători, a celor în prezența cărora simți neliniște, apăsare și angoasă nu-i altceva decât așteptarea ta de a fi iubit, pe care ei o reflectă. Ceea ce ne crește vitalitatea, energia, puterea de a gândi limpede, de a fi frumoși în noi înșine, de a simți că suntem vii și putem merge mai departe în viață nu-i așteptarea, ci înțelegerea faptului că dăruim și primim, dar nu trebuie să inversăm pașii. Nu-i nevoie să primim lucruri, bani, obiecte sau moșteniri, căci pe acestea toate le putem face, le putem copnstrui dacă avem energia interioară necesară. Am văzut oameni care, înțelegând că n-ai vitalitate fără să dăruiești, au ieșit din depresii severe, renunțând la așteptarea orogolioasă de a primi. Isus le-a spălat picioarele ucenicilor simbolic și ne-a spus prin acest gest că ”regele știe să servească”! Asta-i taina mare a curgerii energiei și a forței care ne menține vii și dorinici să trăim.