x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un pas mare spre euro

Un pas mare spre euro

de Adrian Vasilescu    |    04 Iul 2005   •   00:00

Factorilor psihologici inflationisti le contrapunem acum factori psihologici antiinflationisti. Leul greu este unul dintre ei. BNR are un aliat in plus in batalia cu inflatia

Veni si ziua de 1 iulie 2005. Denominarea leului a devenit prezenta. Leul nou va avea implicatii pe mai multe planuri: nivelul de viata al populatiei, miscarea preturilor, cuplarea economiei monetare cu economia reala. Prioritatea fiind reducerea inflatiei. Asta-i tinta.

Factorilor psihologici inflationisti le contrapunem acum factori psihologici antiinflationisti. Leul greu este unul dintre ei. BNR are un aliat in plus in batalia cu inflatia.

Expresia "leul greu", atat de indragita, e conventionala. Dar "leul greu" indica un orizont: fiindca taierea zerourilor se face intr-un moment in care economia romaneasca e deja pregatita pentru schimbari radicale. Un proces de dezinflatie deja consolidat, langa un leu care a inceput sa castige puncte in termeni nominali fata de dolar si euro si grabirea conditiilor (prin privatizari, restructurari, intarirea disciplinei financiare) pentru ca a treia locomotiva a cresterii economice sa prinda viteza, impulsionand consumul intern, ar putea sa pregateasca terenul pentru ca leul sa inceapa cu adevarat sa castige in greutate. Asta ar insemna racordarea leului la o economie care sa se puna in miscare, sa devina dinamica, rationala si, mai cu seama, orientata catre eficienta.

Daca ne uitam in DEX, nu vom gasi nici leul greu si nici denominarea. Vom gasi un alt cuvant: denominalizare. Cuvantul, un neologism, inseamna reducerea valorii nominale a cantitatii de bani aflate in circulatie; sau reducerea valorii nominale a unei bancnote. Bunaoara, daca ne referim la bancnota de 500.000 de lei, valoarea ei nominala este cea exprimata de cifrele imprimate pe ea. O valoare constanta, nominalizata, care nu se schimba cat timp bancnota ramane in circulatie: 500.000 de lei. Dar bancnota are si o valoare reala, schimbatoare; daca eu o primesc azi si o tin in buzunar, peste o luna sau peste doua, platind cu aceasta bancnota, voi cumpara o cantitate mai mica de marfuri. Sau, daca voi vrea s-o schimb, la cursul de peste cateva luni, voi primi o cantitate mai mica de dolari ori de euro. Denominalizarea, deci, actioneaza doar asupra valorii nominale: dispar patru zerouri si bancnota de 500.000 de lei se transforma intr-o bancnota de 50 de lei.

In practica, lucrurile au tins spre un alt cuvant: denominare. Cuvantul a "prins". Si jurnalistii, si specialistii spun denominare. Probabil pentru ca e mai scurt si suna mai bine. Prin urmare, vom spune denominare si nu denominalizare. Ca sa evitam eventualele confuzii. Desigur, dictionarele care vor fi ediate de aici inainte vor incorpora acest cuvant la locul cuvenit.

Denominare si integrare. Doua procese corelate. Ele nu pot fi decat succesive, primul determinandu-l pe al doilea. Pentru ca si trecerea la euro inseamna tot o denominare.
×
Subiecte în articol: editorial