Un punct de plecare spre o altă Europă?

289 este o cifra magica pentru partidele politice din Franta. 289 este numarul de deputati pe care trebuie sa-l aiba un partid in Adunarea Nationala pentru a beneficia de majoritate absoluta. Iar in acest moment socialistii au peste 300 si se pot lauda ca au castigat "marele slem", pentru a folosi un termen sportiv. Altfel spus au iesit invingatori si la prezidentiale, si la legislative.

Cum ei controleaza in acelasi timp si Senatul, regiunile, departamentele si marile orase, se poate spune ca au mana libera pentru aplicarea programului lor. Inainte de legislative, liderii dreptei le-au cerut de mai multe ori francezilor sa nu comita "ireparabilul", adica sa nu incredinteze abosolut toate puterile in stat unui singur partid. Poporul francez a fost insa de alta parere, si anume ca socialistului François Hollande si partidului sau trebuie sa i se ofere aceasta sansa, calea libera pentru a-si pune in aplicare viziunea, programul politic, sperantele.

Acest rezultat este in primul rand o noua dezavuare a "sarkozismului". Pierderea legislativelor de catre dreapta franceza reprezinta o noua infrangere pentru Nicolas Sarkozy, dupa cea de la 6 mai de la prezidentiale. Cel care incarna in 2007 "schimbarea", "ruptura", modernitatea, instalarea in peisajul politic francez a unei "drepte decomplexate" este dezavuat total si lasa de fapt in urma sa, in tabara dreptei, un veritabil camp de ruine. "Schimbarea" anuntata de Sarkozy cu cinci ani in urma a luat de fapt forma unei crize economice teribile, "ruptura" dorita de el a devenit un viraj ultraliberal, modernitatea atat de visata de el s-a dovedit o forma de imitare a anglo-saxonilor, iar "dreapta decomplexata" a luat pana la urma chipul unei aproprieri excesive de extrema dreapta.

Prin votul lor de pe 17 iunie, francezii vor sa uite definitiv acesti cinci ani, anii Sarkozy, vor sa intoarca definitiv aceasta pagina de istorie. Ceea ce nu inseamna ca sarcina lui François Hollande si a socialistilor este usoara, dimpotriva, devine infinit mai dificila, intrucat asteptarile francezilor sunt extrem de mari.

Prin acest vot, francezii mai transmit un mesaj atat Europei, cat si restului lumii. Intr-un fel, ei spun: nu mai vrem o Franta care sa asculte mereu cu docilitate de vocea Germaniei si sa urmeze lectiile ei de economie. Nu mai vrem o Europa construita exclusiv pe baza unei schelarii liberale si ultraliberare, prin aruncarea definitiva la cos a ideii de progres si a unor achizitii sociale importante. Nu mai vrem o mondializare in care succesul economic sa devina apanajul celor care nu respecta nici democratia, nici mediul inconjurator si nici normele lumii civilizate in materie de productie si de conditii de munca pentru salariati.

Rezultatul acestui vot mai pune in lumina un fapt, si anume ca alegatorii au fost sensibili la ideea de justitie. François Hollande a promis redresarea Frantei, punand accentul nu pe austeritate, ci pe justitie, ceea ce spune mult despre frustrarile resimtite de o populatie satula de excesele capitalismului, ale economiei financiarizate si ale practicilor speculative care polueaza economia reala.

Unda de soc a acestei victorii are deja un efect international. Vocea presedintelui François Hollande, aflat pe data de 18 iunie la reuniunea la varf G20, a dobandit, dintr-o data, o mai mare greutate. La fel putem spune ca intreaga social-democratie europeana se vede stimulata in efortul ei de a propune solutii alternative intr-un context de criza care nu poate fi solutionat numai cu metode inspirate de scoala de gandire ultraliberala. Pe plan european, François Hollande devine liderul cu cea mai mare legitimitate interna. Acest statut este fara indoiala unul de invidiat, putini lideri europeni pot afisa o baza electorala de genul celei de care dispune seful statului francez. In consecinta, vocea Frantei devine mai importanta in corul european, iar unii observatori nu ezita sa-l plaseze pe François Hollande, prin voturile de care dispune la el acasa, in pozitia de lider al Europei.

Socialistii francezi nu-si ascund, in acest conditii, ambitia de a schimba cursul constructiei europene. Sigur, ei sunt inca relativ izolati in Europa, pentru ca in fata lor majoritatea interlocutorilor au culoare conservatoare. Anul viitor, insa, vor avea loc alegeri in Germania, iar daca social-democratii vor iesi castigatori, atunci efectiv se va putea vorbi de o mare schimbare de accent ideologic pe vechiul continent.

Franta mai da tonul, o data cu aceasta victorie a socialistilor, in materie de promovare a femeilor in spatiul politic. Este greu de gasit pe planeta un alt guvern care sa fie format, cum este cazul cu cel francez, dintr-un numar egal de barbati si de femei (mai precis 17 barbati si 17 femei). Parlamentul francez mai dispune, in noua configuratie, de un numar-record de deputati femei: 155. Nimeni nu pretinde ca prezenta unei femei intr-un important dispozitiv politic inseamna automat si competenta, dar in acelasi timp este limpede ca barbatii au condus prost lumea in ultimile milenii si ca vocea femeilor a devenit necesara in luarea deciziilor.

Acest tablou exaltant are insa si zone de umbre: programul socialistilor francezi nu este unul foarte clar, iar absenteismul la legislative a fost unul foarte ridicat. Peste tot in Europa oamenii sunt din ce in ce mai obositi de politica, de excesele ei, de vorbele goale si de lipsa de rezultate cand vine vorba despre lucruri esentiale cum ar fi iesirea din criza si reducerea somajului. Intr-un fel, marea intrebarea care il tulbura acum, probabil, pe seful statului francez este: ce sa fac in viitorii cinci ani cu imensa putere care mi s-a conferit?