x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un „#rezist” îl somează pe domnul președinte!

Un „#rezist” îl somează pe domnul președinte!

de Serban Cionoff    |    04 Dec 2019   •   21:32
Un „#rezist” îl somează pe domnul președinte!

Am trăit să o vedem și pe-asta! Mai nou și mai nou, un cetățean român stabilit peste hotare transmite, public, un mesaj dur și amenințător în care îi cere președintelui Klaus Iohannis - de fapt, îl somează pe domnul președinte al tuturor românilor- să îi retragă lui Adrian Năstase Ordinul ,,Steaua României. De fapt, este pentru a doua oară, fiindcă a mai făcut-o și în 2016,dar, se vede treaba, fără succes.

 Depeșa circulă intens în media virtuală așa nu are rost să îi mai fac și eu, aici, un rezumat. Totuși, pentru a evita nedorite interpretări, precizez că nu este vorba despre un simplu conațional de-al nostru plecat în cele patru zări în căutarea unei vieți mai bune pentru el și pentru familia sa, ci despre însuși domnul Tommy Iulian Joul Tomescu, medic stomatolog stabilit în Marea Britanie cu nouă ani în urmă. Una și aceeași persoană cu organizatorul mitingului diasporei din 10 august 2018. Persoană respectabilă care, nu mă îndoiesc, i-a dat votul președintelui Klaus Iohannis pentru un nou mandat și care așteaptă acum ca proaspătul reales să îi satisfacă aspirațiile și așteptările. De asta îl și putem considera unul dintre ,,#românii mei’’, calitate în care îi și scrie domnului președinte stomatologul Tommy de la Londra.

 Nimic de mirare în faptul că scrisoarea deschisă(pot să îi spun așa, nu?)a vajnicului nostru conațional a fost imediat preluată pe anumite canale și prezentată sub titlul foarte amenințător ,,diaspora îi cere președintelui Iohannis să îi retragă lui Adrian Năstase Ordinul Steaua României’’, știut fiind apetitul respectivilor propagandiști de a da dimensiuni apocaliptice oricărei asemenea luări de poziție  care vine din partea unui anume segment de votanți, ieri ,,cu Traian Băsescu în suflet’’ și astăzi ,,cu Iohannis și tot în suflet’’. Numai că una este tam-tam-ul publicitar și cu totul alta este realitatea. 

 Nu avem știință dacă, până acum, adresantul,  președintele Klaus Iohannis, a dat un răspuns public, domnia sa fiind prezent la Summit-ul NATO care are loc la Londra. Acolo unde domiciliază și aprigul domn Tommy. Cât privește reacția celui direct vizat, adică a lui Adrian Năstase, ea a venit prompt și la obiect,putând fi, și ea, citită de către oricine vrea să o facă. Altceva,însă, aș vrea să discutăm referitor la acest subiect. Cum spuneam, domnul stomatolog Tommy Iuliu Joul Tomescu este organizatorul mitingului diasporei din 10 august 2018, dar nu numai atât! Pentru că, așa după cum  scrie negru pe alb în epistolă, acest domn militant nu este la primul demers adresat președintelui Klaus Iohannis. Iată și dovadă:,,Degeaba mi-am pierdut de câteva ori mai multe săptămâni să vă trimit niște analize pe care să le implementați pentru că le-ați ignorat’’.

 Stop cadru! Prin urmare, radicalul domn Tommy nu îi trimite Președintelui României analizele sale așteptând ca ele să fie studiate de către consilierii și experții din aparatul de lucru al instituției prezidențiale. Urmând să se rețină dacă și în ce măsură analizele conțin elemente valoroase pentru a fi puse în act.. Nu!, dânsul le vrea, neapărat și neîntârziat, implementate. Ceea ce, între noi fie vorba, sună cam anapoda, fiindcă nu analizele pot fi implementate ci soluțiile propuse în temeiul acestor analize. Or, a implementa automat niște analize- chiar dacă ele vin de la însuși domnul Tommy Iuliu Joul Tomescu-, asta aduce mai degrabă a ,,traducere neabătută în viață a prețioaselor recomandări și indicații de o inestimabilă valoare teoretică și practică’’ și așa mai departe.Pe de altă parte, întrucât nu am avut la analizele domnului Tommy, nu am cum să mă pronunț asupra lor. Deși, dacă ele sunt de aceeași factură cu răstălmăcirile tendențioase pe care domnul stomatolog Tommy le-a propus ca argumente încă în anul 2016 când a cerut, prima oară să i se retragă, lui Adrian Năstase, Ordinul Steaua României și pe care, în Dreptul său la replică, cel vizat le-a demontat  pas cu pas, începem să înțelegem de ce președintele Klaus Iohannis sau sfetnicii săi au avut rețineri să le implementeze.

  Îi pot înțelege supărarea neîmblânzitului reprezentant al unui anumit segment al diasporei, pricinuită de faptul că nici până astăzi, președintele Klaus Iohannis, după caz, departamentele specializate ale Președinției României, nu i-au răspuns în legătură cu analizele la a căror elaborare a pierdut mai multe săptămâni. Dar de aici și până la o asemenea manieră ultimativă, total nepoliticoasă, de adresare e cale mult prea lungă și nu cred că, indiferent dacă a fost organizatorul mitingului din 10 august 2018, domnul stomatolog londonezo-român și-a căpătat dreptul să joace la para întoarsă opțiunea sa pentru președintele Klaus Iohannis. Adică să pretindă ceva la modul: ,,domnule președinte, ți-am dat votul, îți mai fac și un miting, îți dau și analizele, dar îi iei, de îndată, lui Adrian Năstase, Ordinul ,,Steaua României!’’ Spun asta fiindcă, din păcate, numai în această cheie putem citi și următorul pasaj din același mesaj: ,,Sper să nu vă mai așteptați de la mine texte elegante și analize,pentru că am înțeles că n-are rost’’.   

 Fie doar și pentru aceste motive, nici măcar nu mă mai miră dacă sus numitul domn ignoră deliberat faptul că în anul 2010 a putut să plece liber ca pasărea cerului la Londra și să rămână acolo numai și numai pentru că, în urma negocierilor purtat cu succes de guvernul al cărui premier era Adrian Năstase,  România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Că, ulterior, a survenit șocul Brexit, asta este foarte adevărat, dar nu cred că domnul Tommy va arunca și răspunderea Brexit-ului tot în cârca lui Adrian Năstase! Sau, mai știi?!, a președintelui Klaus Iohannis. Pe care poate că l-a și avertizat în analizele sale în legătură cu riscurile și costurile acestei opțiuni cu multiple consecințe, despre care încă se mai discută și în legătură cu care se mai poartă intense discuții.

 

                                                           

                       

×