Un viitor pentru acest capitalism?

Pentru ce lucrează capitalismul actual? Pare evident: pentru ce ar putea lucra un sistem capitalist, fie el unul naţional, continental, supracontinental, dacă nu pentru capital şi, pentru sporirea acestuia? Despre distribuirea capitalului, despre utilizarea lui, se poate vorbi abia din momentul în care acesta este creat în aşa măsură încât să devină o forţă istorico-socială în creştere, căci o forţă istorico-socială este oricum.

Problema nu ajunge să fie însă, chiar atât de simplă: atunci când o societate acţionează în perspectiva unei anumite evoluţii este întotdeauna sigur că obiectivul care motivează actul va fi şi punctul atins în cele din urmă? Ştim întotdeauna către ce ne îndreptăm, chiar dacă dorim cu fervoare să împlinim un scop şi, aparent cel puţin, ne organizăm cu grijă mişcările în sensul corect?

Capitalismul, în cadrul definit de liberalism, a avut mereu în vedere necesitatea ca societatea în care se afirma să evite deriva comunistă, să ocolească atracţia socială şi, poate, ceea ce părea a fi etica de tip egalitar, socialist. Măsura în care această comportare liberal-capitalistă se arată deosebit de îndârjită părea să semnifice faptul că respectiva primejdie nu era inexistentă, ba chiar implica un pericol real şi grav.

Există, neîndoielnic, şi posibilitatea ca menţionarea expusă a primejdiei comuniste să fi fost făcută în scopul generării unei temeri sociale, de natură să stabilească atracţia şi adeziunea populară, sau măcar a unor grupuri din populaţie în jurul unei guvernări de tip liberal, fie că ar purta sau nu acest nume.

În realitate social-democraţia a fost întotdeauna, istoric vorbind, într-o opoziţie mai netă şi continuă faţă de comunism decât liberalismul de dreapta, sau centru-dreapta.

La o examinare atentă însă,devine evident că teama guvernărilor democrate faţă de comunism se exprimă mai curând într-o modalitate implicită şi tocmai astfel pare mai autentică, şi mai profundă mai puternică.

Problema se poate pune într-o formă simplificată: experienţa politicilor liberale şi dezvoltării unei economii capitaliste, conduce poporul la o sesizare a valorilor pe care liberalismul şi capitalismul le oferă societăţii, naţiunilor şi istoriei? Se regăsesc astfel de valori, în fiinţarea omenească, în trecutul recent şi în actualitatea lumii noastre? La astfel de întrebări fiecare cetăţean al unei ţări şi implicit al lumii îşi poate exprima propria părere; am însă cel puţin două afirmaţii provenind de la persoane de loc neimportante care îmi creează dileme rămase încă de mult nesoluţionate.

Unul dintre principalii conducători liberali de după Revoluţie, care trăise experienţa sa ca liberal încă înainte de instituirea dictaturii comuniste în România şi îşi petrecuse o vreme semnificativă a vieţii lui în închisorile comuniste ale acelei epoci totalitare - nu mai ştiu de câţi ani de detenţie să fi fost vorba dar nu fuseseră puţini -, vorbind la o dezbatere organizată la Institutul Cultural Francez, spre sfârşitul anilor nouăzeci, spunea explicit că liberalismul, de care era în continuare ferm atașat, nu însemna democraţie şi fără îndoială liberalismul şi democraţia nu au prea multe în comun.

Dacă este să interpretez întru câtva ceea ce am înţeles apoi – afirmaţiile de mai sus îi reproduc spusele în tot adevărul lor absolut exact -, cred acum că respectiva personalitate a sugerat, cu privire la liberalism, că nota lui specifică ar fi mai curând una elitistă, însă, în această privinţă este posibil să mă înşel.

Un important diplomat occidental mi-a spus, cu foarte mulţi ani în urmă, că o ţară democrată poate să administreze în mod nedemocrat teritorii coloniale sau aflate doar sub mandatul său. Mi-am amintit atunci nişte vorbe ale lui Lenin pe care m-am abţinut să le rostesc dat fiind că pretindeau exact contrariul. Mă întreb şi acum cine avea mai multă dreptate.

Democraţia, fără opoziţia venită din partea unor dictaturi, pare să se abată cât se poate de mult de la democraţie. Convingerea în dreptatea celor puternici - şi în obligaţia celor mai puţin puternici de a se supune – nerecunoscută dar reală a liberalismului actual, consumismul ca formă de preluare a câştigului omului mediu de către marele proprietar al producţiei de bunuri, dezordinea culturală şi arbitrariul politic, larg răspândit în lumea de azi, nu ne arată cum actualul capitalism operează, inconştient ori în totală neglijenţă, spre compromiterea liberalismului care l-a creat, urmând apoi a se institui un viitor comunist, ori cel puţin autoritarist pentru copiii şi nepoţii noştri?