Unde se duc campionii

Autobuzul a intrat în copac, după ce şoferului i s-a făcut rău şi-a rămas cu piciorul pe acceleraţie: nici că se putea ca viaţa să ne ofere o metaforă mai spectaculoasă pentru ce se poate întîmpla cu succesul economic prost gestionat. În momentul ăsta, economia şi-a înşurubat piciorul de podea, să împingă acceleraţia la maximum.

Autobuzul a intrat în copac, după ce şoferului i s-a făcut rău şi-a rămas cu piciorul pe acceleraţie: nici că se putea ca viaţa să ne ofere o metaforă mai spectaculoasă pentru ce se poate întîmpla cu succesul economic prost gestionat. În momentul ăsta, economia şi-a înşurubat piciorul de podea, să împingă acceleraţia la maximum. Sîntem pe podium la creşterea producţiei industriale, chestie care nu s-a mai întîmplat niciodată în viaţa celor care au mai mult de 30 de ani. Cînd ieşi în stradă te izbeşte şuvoiul de oameni cu treabă. Românii leneşi par să fi dispărut ca specie: mai ştiţi vreo fabrică unde lumea stă, aşteptînd salariul?

Eu mai ştiu: sectorul bugetar. Şi problema nu e că oamenii nu vor să muncească, problema e că nu vor să muncească de banii pe care îi dăm. Să scrii pe 20 de milioane de lei un program de 20 de milioane de euro: unde mai găseşti aşa o diferenţă între opera şi răsplata ei?

Problema asta a fost pînă de curînd rezolvată în două feluri: cu şpăgi de la firmele interesate de ăia 20 de milioane de euro şi cu indiferenţă de guvernele succesive atente (că aşa zice tot Uniunea) la deficitul bugetar. Funcţionarii de stat au rămas prost plătiţi în comparaţie cu cei de stat şi toată lumea a presupus, la fel ca la medici, că şpaga umple diferenţa.

Tocmai asta ne pune acum în centrul unui cerc vicios: dintr-un birou de la Bruxelles ne sună unul care cere programe de combatere a corupţiei, din alt birou sună a doua zi altul care e indignat de măririle de salarii la bugetari. Între cele două braţe înarmate, funcţionărimea n-are altă cale decît să plece în privat şi să lase pe unul şi mai prost să rezolve problema atît de inteligentului dosar de aprobare a fondurilor europene.

Evident, nimeni nu vorbeşte despre asta în alegeri: presa s-a mulţumit să constate că viitorii primari stau pe un munte de bani. Cu toate astea, nici unul dintre ei n-a fost ales sau reales în funcţie de performanţa în a aduce bani
comunitari în trecut. La fel se va întîmpla probabil şi-n toamnă sau primavară, la următoarele
alegeri tabloide.

O să ziceţi că n-are mare importanţă treaba asta atîta vreme cît economia duduie privat, pe bani aduşi aici de realităţi economice, nu de birocraţia de la Bruxelles. Poate că da, însă banii comunitari vor face drumul pe care autobuzul românesc ia acum viteză. Banii comunitari sînt singura şansă, cînd ai o fiscalitate redusă, să construieşti infrastructura pe care să-ţi continui cursa. Alminteri, primul copac (mă rog, groapă, că e în specificul naţional) e al nostru! Cu atît mai dureros cu cît mergem mai repede…