Unde sunt economiştii?!

După cum au mers lucrurile în economie în ultimii ani, aproape inevitabil apare întrebarea unde au fost (şi unde sunt) economiştii români. Nu este vorba despre cei care în firme îşi fac treaba specifică microeconomiei private, ci despre aceia care s-au aciuat pe lângă partide sau la care partidele apelează pentru a le întocmi programe şi a le fundamenta proiecte de legi în domeniile fiscal, economic ori financiar, despre aceia care sunt implicaţi ei înşişi în actul decizional prin poziţiile ocupate în instituţii publice de profil, mai pe scurt, despre aceia pe care eventual îi ia cineva în seamă în legătură cu evoluţiile macroeconomice şi nu îi lasă, precum pe niscai naivi singuratici, doar să urle ca lupii la lună!

Întrebarea se justifică, pentru că în ultimii câţiva ani s-au petrecut atâtea anomalii giganteşti din punct de vedere economic pe care absolut nimeni nu le-a sancţionat, dar asupra cărora economiştii vizaţi nu numai că nu au avertizat, ba chiar cu multe au cochetat vinovat, încurajându-le în mod inadmisibil. Să nu le uităm, pentru că au legătură strictă cu situaţia aproape fără ieşire în care a ajuns România actualmente: extinderea fără noimă a creditului de consum; adâncirea hipertrofică a deficitului extern pe baza unei expansiuni nesustenabile a importurilor; aprecierea artificială a leului; dezarticularea economiei din cauza consumului fără producţie, importurilor fără exporturi, hipermarketurilor fără fabrici, maşinilor fără şosele, băncilor fără economie reală; abominabila îndatorare externă, dar abominabilă nu din cauza dimensiunilor în sine, ci din cauza faptului că a fost făcută pentru nimic altceva decât pentru consum; absurditatea lăsării doar pe seama sectorului privat a ajustării în criză, fără restructurarea sectorului public, şi arunca­rea costului întreţinerii acestuia din urmă pe spinarea întregii economii prin angajarea de aiuritoare împrumuturi de stat; politicile discriminatorii de tratament şi de împrumuturi, vădit favorabile capitalului străin şi vădit defavorabile capitalului autoh­ton, adoptate în condiţiile crizei etc.

Gestiunea guvernamentală din anii de creştere economică relativ ridicată 2004-2008 - creştere gene­rată integral de expansiunea capita­lului străin şi bazată exclusiv pe consum din import - este un exemplu de manual de politici economice ero­nate prociclice, de turnare de gaz pes­te foc şi oricum integralmente îm­po­triva preceptului sănătos de a-ţi face iarna car şi vara sanie!

Căderile apocaliptice din anul de criză 2009 - de 40%, 50%, 60% şi chiar 70% pe anumite pieţe - nu pot fi explicate de criză, ci doar de anomaliile de dinaintea crizei, producându-se nu întâmplător în exact sectoarele cuprinse de delir în perioada 2004-2008: vânzări auto, vânzări de electrocasnice şi electronice, imobi­liar, importuri!

Nici politicile adoptate în anul de criză 2009 nu sunt mai breze: acestea evidenţiază tocmai modul în care nu trebuie reacţionat în faţa crizei, sti­mulând căderile în locul combaterii lor, dincolo de faptul că au fost un exemplu reprobabil de subordonare a unor interese economice pe termen lung ale ţării unor interese politice şi electorale conjuncturale. Unde au fost economiştii?!

Aceştia, din păcate, stau în conti­nuare ascunşi. Acum au găsit paravanul programului de convergenţă pentru adoptarea euro. Program ce prevede paşii pe care România trebuie să-i întreprindă spre a putea respecta criteriile stabilite pentru a accede în zona euro. Ca atare, este prezentat ca un fel de ancoră pentru înfăptuirea ajustărilor bugetare şi restructurărilor economice generale pentru realizarea stabilităţii şi mo­der­nizării economice.

Din păcate, acest program nu depăşeşte cu mult numeroasele strategii întocmite pe vremea preşedintelui Iliescu cu orizont chiar până în anul 2025. Este o listă de obiective, dar îi lipsesc măsurile concrete care să ducă la atingerea acestora şi mai ales aco­perirea cu resurse a eventualelor măs­uri. De parcă obiectivele se realizează de la sine şi n-ar trebui să le înfăptuiască cineva! În plus - un adevăr care nu prea este rostit! -, statul, după ce şi-a cedat poziţiile din economie, nu prea mai dispune de fapt de pârghii de a implementa strategii, indiferent cât de minunate ar fi acestea!