Unirea şi Hora trăiesc etern în sângele românilor

„Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română, să-nvârtim hora frăţiei pe pământul României!”. Năzuinţa de totdeauna a românilor de Unire şi hora, expresie a bucuriei româneşti la izbânzi, au curs prin destinul românesc etern. Au curs etern ca Dunărea, au curs etern ca Jiul - „Dunăre dacă n-aveam, Jiul Dunăre-l făceam” - au curs etern ca Prutul, tânjind mereu să fie râu fără grăniceri, au răcorit etern malurile româneşti ca Marea cea Mare, au adiat ca gândul de Unire, umăr lângă umăr românesc ca să ne păstrăm fiinţa naţională în acest loc cu viscole de istorie. Unirea atât de iubită, limba română şi credinţa în Dumnezeu ne-au păstrat necotropiţi ca fiinţă naţională. Mă zgribulesc când aud expresia „Unirea cea Mică”. Unirea la români a fost tot timpul Grandioasă, Mare şi obţinută cu luptă, cu suferinţă, cu minte iscusită. Suntem datori poporului, lui Vodă Cuza, care au găsit strategia inteligentă de a neutraliza oponenţa cancelariilor europene, a fost ales Cuza Vodă de Moldova, apoi tot el şi de Ţara Românească, moldovenii au avut eleganţa, generozitatea de a ceda locul capitalei la Bucureşti, renunţând la Iaşiul lor. Suntem datori ţăranului Moş Ion Roată şi lumii satului, iar decontul a fost şi acel pupat pe obrazul Veşnicului Ion cel umilit de un boier. Să facem o plecăciune adâncă în faţa Domnitorului Cuza şi paşoptiştilor, care au pus bazele României moderne. Să spunem „Sărut mâna, Viteazule, Întregitorule”, căci Mihai a făcut prina mare unire din Europa. „Mihai Viteazul intră-n catedrală cu harta Daciei în mâini, întrânsul Burebista se răscoală, pe vatra lor se nasc români!”. În măreţia Catedralei din  Alba cadenţa mersului armăsarului Voievodului însoţea nemuritoarea zicere: „Pohta ce-am pohtit, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”. Schelălăitorii plătiţi îl fac pe Voievod aventurier, dar el comandase din timp unui mare făcător de sigilii, un sigiliu pe care să încrusteze „Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”! Să nu lăsăm praful uitării pe teribilul motto al destinului nostru, strigătul de bucurie al copilului pe străzile anului 1918: „Trăiască România Dodoloaţă!”, România în Dreaptă Unire, rotundă ca o pâine caldă, rotundă ca o inimă! A fost posibilă prin jertfa flăcăilor care au atacat trupele de elită şi tunurile scumpe ale lui Mackensen la baionetă, în izmene, şi prin cele două răni grave pe trupul învăţătoarei Ecaterina Teodoroiu. România Dodoloaţă a fost posibilă după ce Ţara îşi câştigase  Independenţa prin întoarcerea lui Peneş Curcanul, de unul singur şi cu piciorul târşâit de răni, deşi „plecasem nouă din Vaslui şi cu sergentul zece!”.

Citește pe Antena3.ro

Aflată în exil la Moscova, soția dictatorului sirian Bashar al-Assad este grav bolnavă. Medicii îi dau 50% şanse de supravieţuire