Utilitatile publice trebuie judecate altfel

Scandalul din jurul privatizarii Petrom si tranzactiile deochiate de pe piata "liberalizata" a energiei au readus in atentie privatizarea din domeniul utilitatilor publice. Cu ani in urma am avertizat ca privatizarea utilitatilor publice trebuie judecata altfel si nu am ezitat sa am obiectii fata de "fundamentalismul" unor experti straini. Recent am scris despre sindromul statului slab in Romania. Cu ingaduinta cititoilor revin asupra unor aspecte.

Privatizarea este o modalitate de a impune restrictii bugetare ferme, de a imbunatati gestiunea economica (inclusiv eficienta de exploatare), de a atrage resurse in sectoare unde nevoile de capital sunt mari. Dar nu orice fel de privatizare aduce avantaje, sau, in anumite conditii, dezavantajele pot contrabalansa beneficiile.

Utilitatile publice reprezinta un domeniu special - ele furnizeaza bunuri indispensabile pentru cetateni. De aceea, mai peste tot in lume autoritatile sunt interesate de aranjamente institutionale, de reglementari, care sa previna abuzul de monopol (de putere pe piata). In Uniunea Europeana statul continua sa controleze zone din utilitatile publice si recurge la reglementari riguroase. In plus, imperative de siguranta nationala intaresc motivatia statului de a avea reglementari eficace in domeniul energetic.

Este firesc ca statele sa-si mentina controlul asupra rezervelor de petrol si gaze cand renta de raritate (diferenta dintre costul de extractie si pretul de vanzare) este mare. Nonsalanta cu care negociatorii nostri, in privatizarea Petrom, au acceptat scenariul de evolutie a pretului barilului de petrol (cum este prevazut in contract) este greu de inteles. Inca din primii ani ai deceniului era clar ca ascensiunea economica a Chinei, Indiei, va pune presiune pe latura cererii. Ca sa nu mai amintesc ca in 2004 erau semne destule ale impotmolirii din Irak. Nici descoperirea de noi campuri petrolifere si gazeifere in lume nu a tinut pasul cu marirea cererii. Prin urmare, concesionarea rezervelor tarii a fost eroare strategica. Iar inexistenta unei forme de impozitare a profiturilor excesive (avand in vedere redeventa mica) adauga intrebari incomode.

Experienta mondiala arata beneficii ale liberalizarii pietei energiei, dar si consecinte nefaste cand nu exista reglementari adecvate. Asa s-a intamplat in Marea Britanie, in SUA (unde a fost implicata Enron), in Argentina si alte tari latino-americane, in Ungaria etc. Reglementarea eficace priveste nu numai ce trebuie sa faca autoritatile mandatate sa supravegheze piata energiei, ci si contractele ce se incheie intre Ministerul Economiei si Comertului si companiile straine. Aceste contracte trebuie sa previna un comportament abuziv pe piata, sa concilieze interesele investitorului (care vrea sa-si amortizeze investitia cat mai repede) cu cele ale consumatorului - care doreste sa plateasca tarife rezonabile. Trebuie sa se faca o analiza temeinica a fluxurilor de venituri si costuri in conditiile actuale si probabile ale economiei noastre; in calcule intra o rata de actualizare, evolutia Leului fata de euro, o prima de risc, costul protectiei mediului, eventuale garantii explicite/implicite din partea statului etc.

Numerosi consumatori finali (cetateni), mai ales in mediul rural, au venituri modeste sau foarte mici; tarife nejustificat de inalte la furnizarea de energie s-ar solda cu facturi neachitate, sau mult intarziate.

Investitorii straini seriosi sunt de respectat. Dar si investitorii trebuie sa respecte regulile unei economii ce nu trebuie sa fie guvernata numai de logica profitului cu orice pret, de o lupta "care pe care". Utilitatile publice sunt de tratat altfel!