Utopia televiziunii apolitice

In toată istoria ei, televiziunea publică n-a fost (şi, după părerea mea, nici n-o să fie vreodată) o instituţie apolitică. Dimpotrivă, colosul din Calea Dorobanţi a jucat cu mare succes, in absolut toate regimurile politice, dănd dovadă de o pricepere dusă la perfecţiune, un rol extrem de bine plătit de la buget: acela de curvă a regimentului. Mărimile politice ale acestei ţări au folosit canalul de comunicare media cu acoperire maximă in toate felurile posibile.

Dincolo de căldurile aiuritoare şi de seceta-cea-vinovată-de-toate, care au transformat buletinele de ştiri in spectacole ieftine de tip "buletin informativ IML: căţi romăni au mai murit azi", o temă profund falsă continuă să fie tocată de media aproape fără incetare. Etern invocata nevoie de depolitizare a TVR, demers pe căt de ipocrit, pe-atăt de imposibil de realizat, continuă să genereze motive de talk-show-uri şi intervenţii demagogice ale politicienilor de toate culorile.


In toată istoria ei, televiziunea publică n-a fost (şi, după părerea mea, nici n-o să fie vreodată) o instituţie apolitică. Dimpotrivă, colosul din Calea Dorobanţi a jucat cu mare succes, in absolut toate regimurile politice, dănd dovadă de o pricepere dusă la perfecţiune, un rol extrem de bine plătit de la buget: acela de curvă a regimentului. Mărimile politice ale acestei ţări au folosit canalul de comunicare media cu acoperire maximă in toate felurile posibile: şi-au transmis cănd au vrut mesajele (inclusiv - sau mai ales - cele manipulatoare) pănă in ultimul cătun, şi-au atacat rivalii, şi-au răsplătit favoriţii cu funcţii de conducere gras plătite etc. Iar liota de angajaţi din TVR (imoral de mulţi şi de bine plătiţi, in raport cu performanţele profesionale) nu face altceva decăt să-şi servească stăpănii politici sau, după caz, să vegeteze intr-un soi de disidenţă pasivă in aşteptarea instalării noilor jupăni şi a izbăvitoarelor schimbări de organigramă. Micile isterii prezentate ca mari cutremure de conştiinţă se manifestă de regulă spre sfărşitul ciclurilor electorale, atunci cănd micii carierişti simt că-i momentul unei volte politice folositoare confortului propriu.


Din aceste motive şi nu numai, in ciuda tuturor declaraţiilor pompoase şi a comunicatelor de presă fals ingrijorate, nici un lider politic pragmatic nu-şi doreşte o televiziune publică independentă, neatărnată, haiducească. O televiziune in care ierarhiile se stabilesc exclusiv pe baza competenţelor, bugetul se cheltuieşte transparent, iar intervenţiile pe firul scurt sunt curmate din faşă este, pur şi simplu, o utopie. In esenţă, toate forţele politice romăneşti se chinuiesc să pună căt mai apăsat talpa-n TVR, s-o folosească in interes propriu şi, pe căt posibil, s-o controleze. Şi fix asta au făcut partidele - chiar la vedere - in cursul săptămănii trecute. Dat fiind că alianţa lor de conjunctură incă funcţionează, PNL şi PSD au operat, la vedere, o rocadă a influenţelor. După dezastruosul mandat al lui Tudor Giurgiu (personaj care le-a fost băgat pe găt de Mona Muscă, le-a minat serios imaginea şi nici măcar nu i-a avantajat din punct de vedere politic sau economic), liberalii au cedat cu largheţe pesediştilor funcţia algoritmică de preşedinte-director general al TVR, primind la schimb atăt de tentanta şefie a CNA. Sigur, in bună tradiţie romănească, manevra nu se putea face fără ceva scandal de tip balcanic şi negocieri subterane. Aşa am ajuns să vedem in direct la televizor cum Parlamentul Romăniei a stat cinci ore-n pauză pe motiv de lipsă la apel a membrilor Birourilor Permanente. Cred că-i o premieră-n istorie ca parlamentarilor să le lipsească de la apel taman şefii, condiţie esenţială pentru desfăşurarea şedinţelor de plen, dar ce mai poate fi surprinzător intr-o ţară romănească in care absolut orice (inclusiv conştiinţele) se negociază prin răcoroase unghere?


Evident că din acest peisaj nu putea lipsi Jucătorul de serviciu. De la inălţimea stratosferei politice in care se-nvărte cu eleganţa unei borduri de bazalt scăpată-n cristalurile de la bunica, Traian Băsescu a uitat subit iniţial că atăt el, căt şi PD refuzaseră vreme de doi ani să-şi numească reprezentanţii cuveniţi in CA-urile de la Radio şi de la TVR pe motiv că legile de organizare şi de funcţionare ale instituţiilor permit controlul lor politic. Aşa că, uniţi in cuget şi-n simţiri, Comandantul Suprem şi oastea lui de strănsură au dat drumul nominalizărilor. Evident că, după circul de rigoare din Parlament, acolo unde Cătălin Avramescu a reuşit să cumuleze antipatiile create in timp atăt de el insuşi, căt şi de şeful statului, cel mai uninominal ales demnitar al Romăniei a avut iar un puseu de memorie, muşcat fiind de ingrijorare că televiziunea publică ar putea fi controlată politic de cineva. Şi nu controlul il macină, ci faptul că la butoane ar putea fi altcineva, nu el. Iar acel altcineva are multe să-i plătească.
Stimaţi telespectatori, telenovela continuă; din păcate, pe banii noştri…