x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Va accepta Gigi Becali delegarea de competenţă?

Va accepta Gigi Becali delegarea de competenţă?

de Dan Dumitrescu    |    10 Noi 2007   •   00:00

PUNCTUL PE EI
Calificarea Stelei in grupele Ligii Campionilor s-a transformat din titlu de glorie in povară apăsătoare. Diferenţa de valoare dintre echipa noastră şi adversarii pe care i-am intălnit a fost atăt de mare, incăt fiecărei infrăngeri i-a fost adăugată o doză consistentă de umilinţă.



PUNCTUL PE EI
Calificarea Stelei in grupele Ligii Campionilor s-a transformat din titlu de glorie in povară apăsătoare. Diferenţa de valoare dintre echipa noastră şi adversarii pe care i-am intălnit a fost atăt de mare, incăt fiecărei infrăngeri i-a fost adăugată o doză consistentă de umilinţă. Ultima pilulă de amar ne-a fost administrată de Sevilla. După intămplarea de miercuri seară, pifanii s-au regrupat in garnizoana suferinţei, patronul a renunţat la spectacolul optimismului infantil, suporterii injură de mama focului. Situaţia de criză din Ghencea este definită. Soluţiile de gestionare a crizei nu sunt insă la fel de bine conturate. Sau cel puţin nu le intuim noi, cei derutaţi de logica fracturată a guvernatorilor coloniei steliste.


Un principiu indiscutabil in dictatura capitalului este acela că cine dă banul dă şi tonul. Puterea este aşadar la Gigi Becali. Competenţa trebuie căutată insă in altă parte. In aceste condiţii, rezolvarea situaţiei de criză de la Steaua depinde clar de răspunsul care va fi dat unei intrebări esenţiale. Va accepta Gigi Becali delegarea de competenţă?


Spuneam că Sevilla a dat miercuri un diagnostic corect suferinţei steliste. Premisă bună pentru un tratament adecvat. Joi, Gigi Becali a declarat că este principalul vinovat pentru situaţia in care a ajuns Steaua. Alt diagnostic corect şi, la prima vedere, altă premisă favorabilă redresării situaţiei. Numai că Gigi Becali nu s-a oprit la timp. Intr-un interviu acordat cotidianului ProSport zice: "In iarnă o să iau trei jucători: un mijlocaş stănga, un mijlocaş central şi un atacant. Nu am inceput căutările. Dar, inainte să mă hotărăsc, o să merg personal să-i urmăresc, nu mai vreau casete".


Edificator, nu? Vrea Gigi să spună că nu va merge nici de aici inainte pe măna profesioniştilor, că nu va accepta delegarea de competenţă. Va rămăne el, doar el!, competentul de serviciu la Steaua. Dacă declaraţia este sinceră, dacă Gigi nu şi-a tras o nouă aroganţă prin respectiva declaraţie, dezastrul este asigurat. Sau poate a găndit patronul să izoleze Steaua in mediocritatea competiţiei interne, ferindu-se astfel de ingenuncherea europeană. Cănd te examinează Buzăul, Mioveniul sau Ceahlăul, poţi să te salvezi mai uşor de la repetenţie.

×
Subiecte în articol: editorial gigi gigi becali