Vârtejul "feis-buuc"

Când aţi utilizat ultima dată internetul pentru a mai pierde timpul pe diverse site-uri noi? Vă amintiţi când aţi stat în faţa tv-ului cu telecomanda în mână în speranţa că veţi găsi ceva demn de atenţie? Bun... Acum întrebaţi-vă cât timp vă mănâncă Facebook-ul din viaţă. O oră/zi, o jumătate de zi, zile întregi? Urmează alăturat ironia Facebook-ului...

Continuăm astăzi episodul de săptămâna trecută, în care am pus pe hârtie vrute şi nevrute într-ale hipercunoscutei reţele sociale Facebook, pentru că mereu vor fi multe de spus. Nu mi-ar fi atras în mod special atenţia acest subiect dacă nu m-aş fi împiedicat de el la tot pasul. Pe stradă, oameni în toată firea îşi împărtăşesc secretele întreţinerii unei ferme virtuale, şi nu numai. La birou, colegii bârfesc despre acelaşi subiect: "Ai văzut ce fermă bogată şi frumoasă are ăla?  Tipul are bani şi în realitate, şi pe Facebook...". M-am văzut în situaţia în care trebuia să mai verific într-un singur loc cât de populară este reţeaua socială amintită (am auzit că până şi bătrânii pensionari sunt familiari cu această nouă modă): într-o şcoală cu elevi, ale căror vârste să nu depăşească 14 ani. Astfel, plină de optimism că puştilor nu le arde de "ferme, căpşuni şi poze", am pornit spre ei înarmată cu două întrebări: "«Feis-buuc?». De ce «feis-buuc»?". Mă loveşte un şcolar grăbit, de care atârnă un ghiozdan rupt în părţi. Curiozitatea mă împinge să-l întreb dacă a întârziat la ore, când îmi spune că: "Tocmai am aflat că mi-a spart unu' din clasă parola de pe Facebook. Dacă aflu că mi-a şters vreo poză din-alea făcute ieri, îl bat!". Mă dau la o parte, că doar nu vreau să-l împiedic în lupta sa pentru recuperarea contului.

Facebook-ul (reamintesc că este o reţea socială online care pune în conexiune diverşi oameni cu prietenii lor, care necesită crearea unui cont, ca mai apoi să posteze/comenteze fotografii, să se informeze pe anumite subiecte, să se joace cu o fermă virtuală etc.) se tranformă treptat în arma împotriva plictiselii. Mai mult decât atât, tinde să devină un mod de viaţă. Un mod de viaţă ireal, care poate înlătura cu uşurinţă viaţa socială a oamenilor din rutina zilnică. Cine şi-ar fi închipuit că aratul unui pământ pe internet poate da dependenţă? Milioane de oameni din întreaga lume aleg să-şi petreacă tot timpul în faţa calculatorului, pe Facebook; oameni care se trezesc cu noaptea în cap pentru a mai culege o căpşună, o dudă, o alună... Nu sunt împotriva acestor reţele, deşi ele ar fi trebuit să îmbunătăţească viaţa socială a indivizilor, nu invers. Am ceva cu dependenţa de lucrurile virtuale. Cu faptul că nu se poate trăi fără ele, că, dacă nu ai un astfel de cont, eşti un mare NIMENI. Că, dacă ai cea mai tare fermă virtuală, lumea te va invidia... Motive de ieşit din casă? Nici unul dacă ar fi să ne luăm după aceştia; dacă poţi socializa cu oameni pe care nu i-ai văzut şi probabil că nici nu-i vei vedea vreodată, poţi face cumpărături ori jogging, la ce-ţi mai trebuie altceva?

Este o competiţie al cărei sfârşit nu se zăreşte... Facebook-ul este aidoma unui vârtej, unui râu foarte puternic. Un râu care te poate atrage în cursul lui dacă stai pe lângă el. Ironia site-ului este că... deşi se numeşte reţea socială (adică un site care te încurajează să îţi faci prieteni, majoritatea virtuali), te poate "înlătura" de viaţă reală şi îţi poţi pierde adevăraţii prieteni. Depinde de fiecare dacă ne lăsăm atraşi de cuceritorul val sau dacă rămânem înconjuraţi de oameni reali, veritabili. Dacă alegem să ne trăim viaţa pe bune, nu în faţa monitorului...