Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Consumul s-a înviorat în 2014, fapt ce s-a văzut cu deosebire în dinamica PIB-ului în primul trimestru. E însă nevoie şi de o mult mai puternică apăsare pe acceleratorul producţiei de bunuri şi de servicii. Pentru că numai aşa se poate ajunge la o cerere de consum restructurată, care să fie acoperită cu bani din muncă eficientă, din investiţii în afaceri profitabile şi din alocaţii bugetare sustenabile, în stare să stimuleze creşterea economică.
Există şi un alt punct forte: se potoleşte inflaţia. Recent anunţata creştere anuală a preţurilor de sub 1 la sută e de fapt o binefacere. Fiindcă inflaţia mare întreţinea iluzii. Nu conta că în multe întreprinderi se dormita, că se executau automat tot felul de activităţi anapoda, din care rezultau risipă, cheltuieli mari şi cifre de afaceri mici, iar în final apărea... profit. Din inflaţie, desigur. Tot aşa cum nu conta că în atâtea şi atâtea întreprinderi neprofitabile domnea risipa. De plătit plătea populaţia. Sau plăteau companiile rentabile, îndeosebi cele cu capital privat. Somnolenţa şi incompetenţa umflau preţurile cu tot ceea ce se risipea. Aşa că inflaţia era pentru multe întreprinderi o subvenţie. Iar pentru populaţie un motiv de panică.
Sigur, nu s-a isprăvit nici cu risipa şi nici cu incompetenţa. S-au schimbat însă condiţiile. Cu o inflaţie calmă, societatea începe să-şi dea mai bine seama cine este competitiv şi cine nu. Treptat, se răzbună şi blocajul financiar, şi stocurile de produse nevandabile, şi materiile prime risipite, şi consumurile exagerat de mari la energie. Inflaţia la nivelul cel mai de jos nu le mai poate acoperi.
Inflaţia, scăzând, loveşte în profiturile murdare. De fapt, în falsele profituri, obţinute din diferenţe de preţuri la vânzare şi nu din cifre de afaceri mai mari decât costurile. E drept că o creştere mai mică de preţuri aduce un venit mai mic companiilor. Dar un venit adevărat şi sănătos.
Acum e nevoie ca veniturile sănătoase să sporească. E greu însă atât timp cât numeroase companii private au încă parte de manageri fără gustul performanţei. Pentru că foarte mulţi patroni n-au scăpat în totalitate de vechile reflexe şi nu înţeleg ce importanţă au competenţa şi competitivitatea. Mulţi nici nu-şi dau seama că angajând personal neperformant, care se mulţumeşte cu bani puţini, îşi bat joc de banii lor.
Problemele cele mai mari sunt însă la stat. Sub pulpana statului locul e cald, se poate trăi bine cu profit mic, iar în condiţii de nerentabilitate, dacă piaţa e neiertătoare, statul închide ochii. Buzunarul statului e larg, milioane şi milioane de români contribuie - cu impozite pe salarii, pe case, pe pământ, pe maşini, pe fiecare bănuţ cheltuit pe piaţa de consum - la liniştea managerilor neperformanţi. De fapt, aici îşi joacă rolul concepţia cea mai păcătoasă: că buzunarul statului e larg şi că, în fond, e... buzunarul nimănui. Dar când nu plătesc cei ce dau frâu liber incompetenţei plătim noi toţi. Piaţa îşi încasează totdeauna impozitul pe nepricepere şi pe greşeli.
Citește pe Antena3.ro
