Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uşor, uşor, Romănia s-a impărţit in feude, mai intinse sau mai strămte, in funcţie de setea de putere a noilor ciocoi, şi nimeni nu crăcneşte. Economia, finanţele, justiţia, invăţămăntul, sănătatea, poliţia, cultura, media şi politica sunt feudele tranziţiei romăneşti. Cărtitorii au amuţit şi ei, s-au impuţinat, conştienţi că răzvrătirea nu-ţi umple nici buzunarul şi nici burta. Spaima economică i-a astămpărat pe mulţi de avăntul haiduciei sociale ori politice şi impăcarea cu soarta haină s-a reinstaurat pe nesimţite.
Mai repede decăt mă aşteptam, romănii s-au afundat iarăşi in mălul inşelător al resemnării. Individuale şi colective. După aproape douăzeci de ani, speranţele s-au cam ramolit, speriate şi ele de atăta scurtime existenţială. Ieşite din entuziasmul nouăzecist, adesea exaltat, nădejdile noastre s-au consumat rapid şi fără implinire. Au strălucit intrucătva in trăirea agorică şi s-au stins in aceeaşi apatie ce făcuse posibilă, deunăzi, tăcerea roşie. In Romănia, speranţele nu sunt ursite vreunei cariere, se nasc pe neaşteptate şi mor inainte de vreme. Aidoma unor fandoseli ale nefinitudinii ce-a inflorit aici. Inconsecvenţa romănească nu e in stare să le transforme in proiecte serioase şi, mai apoi, in realităţi instituţionale. La noi, instituţiile nu s-au intrupat din aspiraţii neaoşe, ci din cinismul dictatelor zămislite in altă parte. Neantrenaţi in rigoare şi tenacitate, ne-am deprins să visăm o zi, două, inchipuindu-ne că nimic nu ne stă in cale şi cu asta basta. Şi nici n-aveam cum, fiindcă s-a intămplat să ne impiedicăm intruna de bodegile eşuării, in insoţirea candrie a pierzătorilor prin vocaţie. Energia nu ne-a ajuns mai niciodată să mergem pănă la capătul visului. Ne plictisim grabnic şi ne aprindem des, zgomotos şi sterp. Ideile măreţe ne ocolesc, dar găsim intotdeauna timp pentru fleacuri, pentru intrigile mărunte. Vegetăm la marginea Europei, contorsionaţi mental de orientalismul adus de valurile migratoare barbare şi de o geo-politică neprietenoasă. Un determinism istoric şi geografic menit să ne pecetluiască pe veci precaritatea.
Dacă e s-o privim ca pe-o normalitate, ei bine, resemnarea despre care vorbesc a ucis dezordinea şi contestarea din spaţiul public. Un spaţiu ingustat de fel de fel de interdicţii legislative, promulgate cu suspectă hărnicie in lunile din urmă. Mitingurile lătăreţe sunt doar o amintire, ca şi grevele sau demonstraţiile de odinioară. Solidaritatea s-a restrăns la complicitatea in resemnare, nu şi in revoltă. E obositor să te incontrezi zilnic, mai ales in ţara băşcăliei şleampăte şi-a haz-necazului. Normalitatea de acum inseamnă să-ţi vezi de ale tale, să te zbaţi posomorăt şi temător pentru "coşul cotidian", intr-o cursă solitară a supravieţuirii. Dar autorităţile au aruncat din coşul ăsta ba protestul, ba libertatea de a decide, ba dreptul de a fi impotrivă. Au păstrat insă lehamitea, teama, frica de sărăcie, de arbitrariul abuziv al stăpănilor clipei. Uşor, uşor, Romănia s-a impărţit in feude, mai intinse sau mai strămte, in funcţie de setea de putere a noilor ciocoi, şi nimeni nu crăcneşte. Economia, finanţele, justiţia, invăţămăntul, sănătatea, poliţia, cultura, media şi politica sunt feudele tranziţiei romăneşti. Cărtitorii au amuţit şi ei, s-au impuţinat, conştienţi că răzvrătirea nu-ţi umple nici buzunarul şi nici burta. Spaima economică i-a astămpărat pe mulţi de avăntul haiduciei sociale ori politice şi impăcarea cu soarta haină s-a reinstaurat pe nesimţite. Cei nevindecaţi au luat drumul străinătăţii, alegănd astfel o altă formă a supunerii pasive. Convinşi că schimbarea de esenţă nu e posibilă in ţara lor natală, au ales să se dezrădăcineze şi să uite. Vindecarea prin uitare e o altfel de resemnare. Presupune o dureroasă insingurare, o retragere forţată in adăncul propriului sine, acolo unde fierea şi-a vărsat intreaga-i secreţie amară. Aşa că, te intrebi firesc, cui ii mai arde să lupte pentru cauze pierdute? Ori greu de căştigat, ca să-mi temperez pesimismul funciar. Locuitorii satului s-au obişnuit cu statulul lor de fiinţe inferioare şi tocmai de aceea le-a dispărut curajul de a se emancipa. S-au logodit cu nevolnicia şi umilinţa, cu osănda şi lipsa de perspectivă. Orăşenii sunt ameninţaţi cu şomajul şi disponibilizarea, iar facturile de plată ii terorizează lunar. Tinerii işi caută neamuri "sus-puse", care să le asigure accesul spre "inalta societate". Cănd nu izbutesc, se autoexilează printre străini, asumăndu-şi voluntar condiţia de sclavi moderni. Cobaii experimentului globalizării. Căt despre bieţii pensionari, ei sunt "restul biologic" al naţiei şi, ca orice rest, cine se sinchiseşte de ei? Fericiţi că incă pot ghici răsăritul de soare, dincolo de amintirile lor cataractice, işi tocmesc timizi trecerea in Marea Resemnare. Chiar şi conducătorii s-au resemnat să fie mereu in frunte şi asta ii face aroganţi, lacomi, nesimţitori şi discreţionari. Ce mai, Romănia e născută in zodia resemnării!
Dacă e s-o privim ca pe-o normalitate, ei bine, resemnarea despre care vorbesc a ucis dezordinea şi contestarea din spaţiul public. Un spaţiu ingustat de fel de fel de interdicţii legislative, promulgate cu suspectă hărnicie in lunile din urmă. Mitingurile lătăreţe sunt doar o amintire, ca şi grevele sau demonstraţiile de odinioară. Solidaritatea s-a restrăns la complicitatea in resemnare, nu şi in revoltă. E obositor să te incontrezi zilnic, mai ales in ţara băşcăliei şleampăte şi-a haz-necazului. Normalitatea de acum inseamnă să-ţi vezi de ale tale, să te zbaţi posomorăt şi temător pentru "coşul cotidian", intr-o cursă solitară a supravieţuirii. Dar autorităţile au aruncat din coşul ăsta ba protestul, ba libertatea de a decide, ba dreptul de a fi impotrivă. Au păstrat insă lehamitea, teama, frica de sărăcie, de arbitrariul abuziv al stăpănilor clipei. Uşor, uşor, Romănia s-a impărţit in feude, mai intinse sau mai strămte, in funcţie de setea de putere a noilor ciocoi, şi nimeni nu crăcneşte. Economia, finanţele, justiţia, invăţămăntul, sănătatea, poliţia, cultura, media şi politica sunt feudele tranziţiei romăneşti. Cărtitorii au amuţit şi ei, s-au impuţinat, conştienţi că răzvrătirea nu-ţi umple nici buzunarul şi nici burta. Spaima economică i-a astămpărat pe mulţi de avăntul haiduciei sociale ori politice şi impăcarea cu soarta haină s-a reinstaurat pe nesimţite. Cei nevindecaţi au luat drumul străinătăţii, alegănd astfel o altă formă a supunerii pasive. Convinşi că schimbarea de esenţă nu e posibilă in ţara lor natală, au ales să se dezrădăcineze şi să uite. Vindecarea prin uitare e o altfel de resemnare. Presupune o dureroasă insingurare, o retragere forţată in adăncul propriului sine, acolo unde fierea şi-a vărsat intreaga-i secreţie amară. Aşa că, te intrebi firesc, cui ii mai arde să lupte pentru cauze pierdute? Ori greu de căştigat, ca să-mi temperez pesimismul funciar. Locuitorii satului s-au obişnuit cu statulul lor de fiinţe inferioare şi tocmai de aceea le-a dispărut curajul de a se emancipa. S-au logodit cu nevolnicia şi umilinţa, cu osănda şi lipsa de perspectivă. Orăşenii sunt ameninţaţi cu şomajul şi disponibilizarea, iar facturile de plată ii terorizează lunar. Tinerii işi caută neamuri "sus-puse", care să le asigure accesul spre "inalta societate". Cănd nu izbutesc, se autoexilează printre străini, asumăndu-şi voluntar condiţia de sclavi moderni. Cobaii experimentului globalizării. Căt despre bieţii pensionari, ei sunt "restul biologic" al naţiei şi, ca orice rest, cine se sinchiseşte de ei? Fericiţi că incă pot ghici răsăritul de soare, dincolo de amintirile lor cataractice, işi tocmesc timizi trecerea in Marea Resemnare. Chiar şi conducătorii s-au resemnat să fie mereu in frunte şi asta ii face aroganţi, lacomi, nesimţitori şi discreţionari. Ce mai, Romănia e născută in zodia resemnării!
Citește pe Antena3.ro
