Viaţa are întotdeauna soluţii

Mintea omenească funcţionează după nişte legi precise; problema este că noi nu le cunoaştem, nu le înţelegem şi nici nu suntem conştienţi de puterea lor, cu atat mai puţin de faptul că ele chiar lucrează. Pentru că bajbaim în privinţa legilor de funcţionare ale minţii, ne simţim atacaţi de lumea înconjurătoare, ne credem victime ale altor oameni, ne simţim neăndreptăţiţi, credem că există forţe ale răului, care ne pun la colţ, cu genunchii pe coji de nuci şi credem că nu avem nici un fel de control, că suntem la cheremul hazardului în multe situaţii de viaţă. Lucrurile stau şi aşa, şi perspectiva slăbicunii, şi a puterii răului de a ne pune în genunchi se materializează, dar toate variantele, cele bune, ca şi cele rele, se regăsesc în interiorul conştiinţei, respectiv în interiorul propriei noastre minţi. Înţelegerea legilor minţii, ale conştiinţei, ale sufletului, ale existenţei însăşi nu ne scuteşte de erori, nici nu ne fac să trăim într-un Rai permanent, dar ne ajută să reacţionăm diferit la situaţii de viaţă dezgustătoare, nefericite, urate sau tulburătoare. Înţelegerea asta ne imprimă un simţ mai accentuat al responsabilităţii privind lucrurile care ni se întamplă, o putere mai mare de acceptare, capacitatea de a căuta sensul situaţiilor negative de viaţă, lecţiile pe care le conţin şi ne să vedem că nici o problemă nu-i fără soluţie.

Oamenii se sinucid, ucid, distrug, fac rău, se umplu de frică, de deznădejde, trăiesc în stres permanent şi-n frică intensă pentru că au în interiorul lor sentimentul de a fi blocaţi, de a nu avea soluţii, pe de o parte, iar pe de altă parte soluţiile care le apar în minte în caz de blocaj sunt întotdeauna distructive sau autodistructive. ”Mintea blocată” nu mai vede soluţii şi nu mai are speranţa de a rezolva situaţia într-un mod fericit. Rezolvarea minţii care trăieşte starea de blocaj este una distructivă sau autodistructivă. Mintea nu ştie să se descurce cu gandurile pe care ea însăşi le crede reale, mintea blocată îşi pierde calitatea ei esenţială; raţiunea. Raţiunea găseşte o logică pozitivă şi plină de speranţă întotdeauna, pe cand iraţionalitatea vede ameninţarea peste tot şi crede a fi posibil şi ceea ce este imposibil, dar ceea ce-i posibil e întotdeauan distructiv şi rău. Raţiunea unui bărbat părăsit de soţie sau de iubită e distructivă, e pierdută complet atunci cand el găseşte ca soluţie de rezolvare a problemei uciderea şi sinuciderea, agresivitatea, violenţa sau autoagresivitatea. O minte care rămane în limitele capacităţii sale normale de discernămant, în adevăr şi-n logica firească a vieţii găseşte de cuviinţă că acceptarea situaţiei e o soluţie. El îşi asumă responsabilitatea pentru situaţia existentă, se autocorectează, îşi ia lecţia de viaţă din situaţia creată şi gandeşte că undeva, în viitor, îl aşteaptă o altă femeie, poate un copil sau mai mulţi, o viaţă nouă. Dacă a fost agresiv în trecut, prea orgolios, violent sau a avut anumite erori de comportament se va concentra să le corecteze va învăţa să trăiască diferit langă o altă persoană, dar – mai ales – el e provocat să gandească logic şi raţional, să sprijine viaţa prin speranţă, prin încredere şi prin adevăr. Mintea raţională nu pică în deznădejde; ea ştie, înainte de orice, să spere, să creadă că ceva mai bun este posibil, că situaţia poate fi rezolvată şi dacă ceea ce a fost în trecut dispare ( o persoană, o slujbă, o stare de lucruri, orice). Este important să ştim că în spaţiul existenţei nimic nu-i pierdut; dar legile minţii ne obligă să credem că sunt soluţii pentru toate problemele. Fără ”credinţa” în soluţii care sprijină viaţa, fără să ştim că totul este posibil, că în spaţiul posibilităţilor salvarea şi creşterea au nevoie de încrederea noastră în ele, chiar dacă nu vedem imediat aceste soluţii, riscăm să ne pierdem în iraţionalitate şi-n acţiuni distructive. Asta înseamnă că mintea se blochează, iar logica şi raţiunea sunt pierdute. Adevărul este că viaţa are o mulţime de soluţii, dar este important ca mintea raţională să creadă în ele şi numai după ce ea crede, soluţiile apar. Orice s-ar întampla, cat de grav ar fi, viaţa...ne învaţă ceva acolo, ne ajută cumva, ne sprijină şi noi trebuie să ştim, doar să ştim, să avem încredere absolută că va fi bine graţie puterii vieţii, care-i arată calea celui ce crede în ea.