"Viaţa fără poezie e pustiu"

Replica este a lui Ştefan Mihăilescu Brăila - din filmul "Secretul lui Bachus", cred. Protagonistul, într-o cârciumă, ameţit şi înlăcrimat, într-o dispoziţie transcendentă insuportabilă, bătea cu palma în masă şi declama "viaţa fără poezie... e pustiu". Atât de tare m-a distrat interpretarea, am râs, cu lacrimi la rândul meu, încât am pierdut adevărata savoare a secvenţei. Când mi-am revenit şi mi-a picat fisa, ca ardeleanului, am realizat sclipirea genială a umorului.

Dacă cel pe care îl interpreta Ştefan Mihăilescu Brăila ar fi vorbit firesc, normal, corect, ar fi făcut o rimă, ar fi compus două versuri: viaţa fără poezie/ e pustie.

Am făcut preambulul ăsta pentru a mărturisi că-l iubesc pe Traian Băsescu! Desigur, şi în cazul meu, ca şi în cazul majorităţii oamenilor, starea mea este una foarte uşor de caracterizat ca fiind iraţională. Nu sunt homosexual şi mai sunt şi însurat. Traian Băsescu este departe de a fi frumos. Ba dimpotrivă. Ştiu că mi se poate atrage atenţia oricând, de oricine, că este chel şi priveşte şaşiu. Că nu e prea înalt.

Că nici nu are un trup foarte armonios construit. Ştiu şi eu, cu ochii trupeşti văd toate astea, şi totuşi... Dacă am ieşi, la braţ, într-o cârciumă, prietenii mei sclifosiţi mi-ar atrage atenţia că râde aiurea-n tramvai, prea tare şi prea necizelat, prea hăhăit-golăneşte. Da, bine. Ei şi?! Mă deranjează şi pe mine uneori, îmi atrage atenţia într-un mod neplăcut câteodată, dar asta nu înseamnă nimic important pentru mine. Îl iubesc pe Traian Băsescu.

Alţi amici de-ai mei, de fapt mai degrabă simple cunoştinţe, cu care nu întreţin relaţii decât sporadic şi în mod convenţional, pentru că sunt prea aroganţi, dar îi folosesc totuşi în ideea de a parveni şi eu la rândul meu, mi-ar semnala de exemplu că foloseşte limba engleză ca un drumeţ pe drumuri de munte o creangă prăbuşită la pământ, pe care o transformă în toiag. Nu mă deranjează nici asta. Eu nu pot spune decât două sau trei cuvinte în limba rusă, italiana o pot înţelege, dar nu o pot vorbi, spaniola am uitat-o de mult. Cât despre franceză, ce să mai zic, mi-e ruşine să pomenesc subiectul.

Aceiaşi fandosiţi mi-ar atrage atenţia în privinţa faptului că Traian Băsescu pronunţă "structurle" în loc de "structurile", "vapoarle" în loc de "vapoarele", etc., etc. Da, bine, ce să zic? Şi ce?! Nu înţelegi ce vrea să spună??!! Înseamnă că eşti prost.

Ştiu că uneori e incoerent în exprimare. Ni se întâmplă tuturor, mai ales în momente de stres. Şi noi nu avem parte de presiunile pe care trebuie să le suporte Traian. Nota bene: de bunăvoie asumate, în virtutea unui ideal naţional. Ştiu! Ştiu!! Ştiu!!! Are un temperament coleric şi creează scandaluri din te-miri-ce. Bun. Asta e, are nevoie să se descarce, după care gata. Unii s-ar putea simţi jenaţi de faptul că este prea vulgar în exprimare. Să fie sănătoşi. Vorba aia, bine că sunt eu ăla elevat. Are vicii. Cunosc. Dar eu de câte ori nu m-am îmbătat?!

Da' stai puţin că te iau pe tine la bani mărunţi. Tu de câte ori n-ai călcat pe alături într-o relaţie? Ia zi!!! Ce, tu nu urmăreşti în primul rând binele apropiaţilor tăi?! Aşa că ia mai scuteşte-mă şi nu mai face pe mironosiţa. Apare uneori, poate - zic "poate"! - abţiguit în public? Ce, nene, a căzut vreodată din picioare ?! Hai să vorbim atunci despre Sarkozy şi Medvedeev.

Dom'le, eu îl iubesc pe Traian Băsescu şi gata! Am încheiat subiectul. Puteţi voi să-mi spuneţi câte-n lună şi-n soare, vă răciţi gura degeaba. Eu ştiu deja totul, pentru că mi-a spus, în direct, el însuşi.
Oamenii obişnuiţi sunt suma defectelor pe care le au. Numai sfinţii întrupează maximul unor calităţi. Am zis-o pentru intelectualii care nu mă primesc în cercul lor cu Traian Băsescu.

Eu îl iubesc pe Traian dincolo de orice repere ale convenienţei. Îi iubesc nu râsul, ci plânsu' ăla copilăresc, prostesc, poftim. Dar care te face să-ţi vină să-l iei acasă şi să ai grijă de el.
Îi iubesc ieşirile isterice de copil care se aruncă în fund în faţa unei tarabe cu dulciuri.

Păi de ce să nu-i cumperi o acadea, măi, animalule?! În fine, îi iubesc tertipurile alea de codoaşă cu care orice femeie serioasă te fascinează. Băsescu nu e un om. E o poezie. Dacă ar fi unicul candidat la prezidenţiale mi-aş rata votul, pentru că aş folosi peticul de hârtie drept prilejul unui bileţel de dragoste pe care aş scrie: Băsescu te iubesc/ Că ca tine nu găsesc.