Vine Crăciunul

Gerul se holbează la mine prin geamuri. Mi-e frică de frig. Mi-e frică de frigul de afară şi la fel de mult de cel din noi. Mă întorc la o plachetă veche. Citesc: În noaptea asta fără candelabre/ Când mor pe şine roţile de fier/ Să ascultăm, iubito, stins cum cântă/ În satul meu copiii leru-i ler// I-aud acum la casa părintească/ Bătând în geam cu sorcove de ger/ Şi nimeni nu mai iese să-i primească/, Şi gem pereţi-n beznă leru-i ler// În noaptea asta să tăcem o vreme/ Ţi-e teamă, ştiu, şi nu pricepi ce-ţi cer/ Cum poate să îmi fie atât de-aproape/ Un cântec de departe leru-i ler.

Stare de ger în Bucureşti. Turlele unei biserici ies din vopseaua ceţii sprijinite de un plop care pare strâmb. Plopii sunt drepţi. Plopul pe care îl văd eu stă să cadă. Se apropie Crăciunul. Ce culoare vor avea brazii acestui Crăciun? Vor aduce căldură şi lumină în casele oamenilor sau starea de ger se va lăţi până la vară şi până la iarna cealaltă, şi până în vecii vecilor. Să fim noi, românii, blestemaţi să trăim starea de ger şi când în lume e cald, iar bucuria de a trăi se întinde calmă şi roditoare pe atâtea meleaguri?

Acum 20 de ani, într-o Casă a Scânteii pustie, din care fugiseră şi portarii, tipăream, într-o ţară din care Ceauşescu nu fugise, primul ziar în care scriam "Jos comunismul, jos dictatorul". Astăzi, într-o ţară în care Parlamentul există doar în scripte, un cetăţean care a obţinut voturile a 50,33% dintre alegători se pregăteşte să jure că va respecta democraţia. Un alt guvern se pregăteşte şi el să intre în pâine. Este Guvernul Udrea 2, şi nu Boc 4.

Nu-l nedreptăţiţi pe bietul primar al Clujului. Nu are nici un amestec în povestea asta. Am închis televizorul. M-am săturat de politică. Răsfoiesc cărţile mele de poezie. Când oare am scris aceste versuri? Vine Crăciunul, doamna mea/ O za de ger parcă ne ţine/ Alăturaţi şi-ndepărtaţi/ Şi prinşi în nefireşti destine// Vine Crăciunul ca o boare/ Şi ca o lamă de jungher/ Va înroşi curând zăpada/ Porcul ce-a fost godac şi vier// Auzi în satul meu, departe/ Colindătorii sub fereşti/ Şi tata nu e să-i primească/ Şi nici tu, doamna mea, nu eşti// Am vrut să punem de Crăciun/ Un brad pe prispa cea de sus/ Să vină Moşul şi la noi,/ Dar viscolele s-au opus// Iată pe străzi şi-n piaţa mare,/ În camioane şi-n trăsuri,/ Verzi sub cereasca promoroacă/ Brazii tăiatelor păduri// Sacrificatul lor destin/ Aduce-un pic de bucurie/ Şi-n cel mai amărât cămin/ Strâns în pereţi de chinovie// Te pregăteşte doamna mea/ Pentru festinul de Crăciun/ Spală-mi şi mie dacă poţi/ Cămaşa nunţii cu săpun// Pune un glob frumos de aer,/ Vrâstat cu fulgi de Dumnezeu,/ Şi-n pomul cel sărac ce creşte/ În lutul sufletului meu.

Gerul se holbează la mine prin geamuri. Mi-e frică de frig. Mi-e frică de frigul de afară şi la fel de mult de cel din noi. Mă întorc la o plachetă veche. Citesc: În noaptea asta fără candelabre/ Când mor pe şine roţile de fier/ Să ascultăm, iubito, stins cum cântă/ În satul meu copiii leru-i ler// I-aud acum la casa părintească/ Bătând în geam cu sorcove de ger/ Şi nimeni nu mai iese să-i primească,/ Şi gem pereţi-n beznă leru-i ler// În noaptea asta să tăcem o vreme/ Ţi-e teamă, ştiu, şi nu pricepi ce-ţi cer/ Cum poate să îmi fie atât de-aproape/ Un cântec de departe leru-i ler.

Zăpezile au acoperit România. E un semn de normalitate a anotimpului. Gerul, poate un pic prea aspru, a ucis oameni, pe străzi şi în case. Acum două decenii scriam într-un ziar care purta pe prima pagină simbolul grafic al unui tricolor găurit: "Jos comunismul!", "Jos Ceauşescu!", "Jos dictatura!". Comunismul a murit. Ceauşescu a pierit şi el ciuruit de gloanţe. Şi totuşi, aş mai păstra ceva din ziarul Tineretul Liber, ziar care a decedat şi el între timp. Ce aş păstra? Las cititorului libertatea de a alege.