x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Vistier şi mângâietor

Vistier şi mângâietor

de Roxana Roseti    |    07 Iun 2009   •   00:00

Există un moment al verii pe care îl aştept cu neschimbată nerăbdare în fiecare an. Un moment al cărui ritual, deşi mereu acelaşi, departe de a fi trist, reprezintă o stare unică.



Totul începe cu un ciocănit uşor la uşă şi cu o şoaptă: "Sunt eu, mama, ţi-am adus împărţania de Moşi". Şi intră mama, ducând o tavă pe care se află un castronel cu orez cu lapte, o cană cu vin, o chiflă şi un pumn de cireşe. "Pentru sufletul bunicului şi pentru Drept Dumnezeu", îmi zice ea la fiecare Moşi de Vară - sărbătoarea populară de cu o zi înaintea Duminicii Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh în lume. Astăzi, la 50 de zile după Paşte, sărbătorim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului: "Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei..." (Noul Testament; Fapte 2, 1-6). Rusaliile reprezintă sărbătoarea populară care se celebrează o dată cu Cincizeci­mea. În mitologia românească, Rusaliile sunt considerate femei fa­buloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim împărat, care le iau minţile sau îi pocesc pe cei care nu respectă sărbătoarea. Însă isteţimea populară nu numai că a născocit un leac prevăzător pentru pedepsele Rusaliilor (pelinul uscat pus sub pernă!), dar a lăsat şi indicaţii precise cu ce nu trebuie să faci în noaptea când dansează ielele: să nu dormi afară şi să nu mergi la fântână sau la răs­pântii!  Im­­portant este că în referirile Sfinţilor Părinţi la acest praznic al verii apare faptul că Duhul este Vistierul bu­nătăţilor şi Mângâietorul tuturor ni­milor.

×
Subiecte în articol: editorial