x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Vocea lui Mihai Viteazul nu era a lui Amza Pellea

Vocea lui Mihai Viteazul nu era a lui Amza Pellea

de Florin Condurateanu    |    14 Apr 2015   •   12:00

A murit şi mai întristat Amza, un polip crescut pe corzile lui vocale l-a silit pe Sergiu Nicolaescu să-i înlocuiască vocea în rolul lui Mihai Viteazul cu glasul lui Emanoil Petruţ. Crescătura nebună flutura în curentul respiraţiei şi marele actor parcă avea vocea în schimbare a adolescenţilor. Nu putea Amza cu vocea asta când subţire când groasă să rostească “asta-i pohta ce-am pohtit, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească” ! Majestuos a fost Amza în rolul Vioevodului Întregirii, dar glasul i-a fost dublat de al altui actor, Petruţ. De fapt, iniţial şi rolul lui Mihai Viteazul era jucat de Sergiu Nicolaescu, filmase chiar scene de bătălie cu regizorul pe armăsar, dar Nicolaescu a simţit că cel mai nimerit în rolul Voievodului Întregitor este totuşi Amza. Şi un alt secret destăinuit mie de Nicolaescu. Cine l-a inspirat în crearea personajelor de comisari interpretate de Sergiu? “Unchiul meu, comisarul Cambrea. Se îmbrăca elegant, iubea femeile frumoase şi maşinile de viteză, ştia tot ce mişcă. Într-o plimbare pe Calea Victoriei, a fugit pe lângă el un tinerel scund, care-l ruga în şoaptă să-l aresteze două zile. Era un aşa zis ilegalist comunist, turnător de fapt la Siguranţă, L-au băgat periodic la beci unde scria turnătoriile liniştit. A avut ghinion că în raidul legionar de împuşcare a rivalilor politici, l-au omorât şi pe turnătorul comunist din greşeală. A plătit comisarul Cambrea, trimis la canal ani mulţi de comunişti după 23 august. A murit unchiul comisar, n-a apucat să vadă filmele de succes cu comisari ale lui Sergiu.

×