x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vulpea moartă mai are purici vii

24
Autor: Lucian Avramescu 18 Apr 2013 - 15:34
L-am văzut și auzit pe Adrian Năstase în prima lui apariție publică, de după experiențele traumatizante și nemeritate prin care a trecut. Năstase a fost pentru mine unul din politicienii României ajunși la putere, drept pentru care merita luat în colimator. Ceea ce am și făcut, criticându-l adesea apăsat, așa cum am făcut cu toți politicienii puterii, în toți anii democratici ai României. L-am lăudat prima oară explicit, dedicându-i un articol în România Liberă care atunci era condusă de Băcanu, pentru cea mai generoasă donație personală făcută de un politician – 600 de hărți vechi ale teritoriilor românești, adunate de el, cu o pasiune nestinsă, încă de când era copil. Acea donație avea să devină Muzeul Hărții și Cărții Vechi din București, muzeu, pare-se, unic în Europa și unul din puținele de acest gen din lume. Am devenit apoi, mai ales după ce n-a mai fost în puterea executivă, aproape prieteni. Familia Năstase m-a invitat cândva la Cornu, dar n-am apucat să ajung. Și eu i-am invitat la Sângeru în perioada în care era hăituit de Băsescu, perioadă care, simt eu, n-a încetat, atâta vreme cât veninul din caninii vulpii împușcate mai pot mușca. Și pot. Într-adevăr, o vulpe al cărei corp se răcește e părăsită de cohortele puricilor care au viețuit pe ea. E un spectacol sinistru. Dacă te afli în preajmă, puricii ți se pot sui pe picioare, îți intră în căptușeală și trebuie să te ferești. Atenție, deci, la puricii care fug de pe vulpea Băsescu! Sunt toxici și poartă nenumărați microbi, împrumutați de la carnivorul dispărut.

Spuneam că am început să-l cunosc pe intelectualul Năstase, în anvergura sa, abia după ce n-a mai fost la putere, hărțuit non-stop, opt ani, aproape zilnic, de armata de slugi băsiste din procuratură mai ales. Vârfurile acestei armate par a trece acum în solda altei puteri, puterea Ponta-Băsescu. Alăturarea celor doi, evidentă, se va rupe într-o zi. Ponta pare a juca, pe rețeta scandată deunăzi în Piața Victoriei – Nu știm dacă-ai plagiat/ Dar pe Hoț l-ai copiat! Copiindu-l pe Hoț ar trebui să dea în final cu el de pământ. Va reuși? Vulpea nu e cu totul moartă și purici destui se mai cuibăresc în blana ei, din ce în ce mai hirsută și rezumată. Nu-i exclusă nici varianta ca Băsescu, parazitând pe uriașa criză economică deja instalată și pe niște neputințe și bâlbe ale Executivului, să dea cu tânărul „prieten” de pereți. Cu toate că am destule motive să-l antipatizez pe Ponta (mi le-a procurat în aceste săptămâni de coșmar), trag nădejde să biruie el. Oricum prietenia lor e nesinceră și fiecare pândește beregata celuilalt.

Am scris de multe ori în apărarea lui Năstase pe care l-am considerat și-l consider un deținut politic, poate primul, oricum cel mai vizibil, de după 89. Lui trebuie să-i fie restituite drepturile cetățenești confiscate de statul polițienesc al lui Băsescu. Banii de pixuri și afișe electorale primiți, zice-se (nu sunt dovezi directe!) de Năstase în 2004, la alegerile prezidențiale pe care le-a pierdut la mustață, la „șuviță”, cu destule semne de întrebare nelămurite, sunt un biet bacșiș față de opulența dezgustătoare a campaniei băsiste din 2009, de o sută de ori mai costisitoare. Cine îndrăznește – poate Kovesi, unsă la DNA de Ponta – să ia la puricat acea uriașă risipă de bani negri? Privindu-l aseară pe Năstase am trăit șocul revederii unui om care dacă n-a ieșit din Infern, oricum a traversat – cum el însuși o spune – Deșertul. Aproape că s-a cicatrizat, odată cu rănile de glonț, acel zâmbet ironic. El a rămas undeva, pitit în el, fiindcă ironia și autoironia rămân apanajul oamenilor inteligenți. Timpul îl va dezgropa ușor. O tristețe profundă, pe un chip care a întâlnit totuși umilința, căreia a încercat să-i facă față și i-a făcut. Inclusiv prin gestul de a refuza înfrângerea prin gestul autoasumat al glonțului. O tristețe grea, imposibil de tradus în vorbe, dar care i-a ținut, pe toată durata interviului luat de Mihai Gâdea, fruntea sus.

De ziua mea, în august, Andrei, fiul cel mare al lui Adrian Năstase, mi-a transmis urări de la tatăl său. E prima dată când primesc o urare de la cineva aflat în temniță. După punerea, cu atâtea insultătoare hârtoape și piedici, venite de la colegi din justiție, unii poate foști studenți ai profesorului de drept Năstase, în libertate, premierul mi-a dat un telefon, la Sângeru. Mi-a spus câteva vorbe de mulțumire, poate pentru că am vorbit la lansarea ultimei sale cărți, la invitația lui Andrei, unul dintre cei doi copii educați și modești, spre deosebire de alții, ai familiei Dana și Adrian. Nu-i prima oară când îi felicit pentru modul în care și-au crescut copiii. O mai fac o dată. Reversul dezgustător ne arată beizadele pline de ifose, semialfabetizate, insultătoare cu strada, cu oamenii de rând, purtătoare ale unei mojicii moștenite și al cărei jeg este astupat cu aur.

Da, Adrian Năstase își poate vizita Muzeul donat românilor, muzeele, cele 24 înființate în vremea mandatului său. Marinarul nu le-a prea avut cu cartea și muzeele. Le-a avut cu disciplinarea procurorilor și subordonarea instituțiilor specializate în  microfoane. Și procurorii și acele instituții, din păcate pentru el, simt când vulpea se răcește.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de