Vuvuzela patronală Mititelu

Săptămâna viitoare debutează o nouă ediţie a campionatului primei ligi. Zvonul evenimentului nu mai provoacă însă furtuna de altădată. Informaţia pluteşte-n adiere uşoară, circulă discret. Cât despre strigătele de împerechere ale junglei, nici vorbă! Masculii dominanţi abia dacă mai mimează obişnuinţele ritualice de marcare a teritoriului. Pofta e mare. Dar n-au încotro. Li s-a cam zdrelit fudulia printre mărăcinii crizei şi astfel acceptă normalitatea ca pe o patologie de caz. Ceea ce nu înseamnă că liniştea este deplină. Moda sud-africană ne-a contaminat mai ceva decât gripa porcină. Şi, iată, în peisajul fotbalului românesc a apărut vuvuzela patronală. Iar cele mai convingătoare apeluri în materie vin dinspre Craiova.

Adrian Mititelu e de dudău şi muşcă rău. Iar de-i aşa, nici nu mai contează că-şi tot înfige colţii-n gard. Cât timp lătrătura funcţionează, impresia este creată, înseamnă că dulăul nu chiuleşte chiar de tot de la datorie. Scenariul lătratului şi al muşcăturii are un sens. La echipă nu s-a prea mişcat mare lucru în această vară. Repatrierea lui Aurică Ţicleanu pare să fie cea mai importantă mişcare a sezonului la Universitatea. Importantă, dar cam subţire dacă avem în vedere că în ediţia precedentă de campionat oltenii s-au salvat de la retrogradare pe ultima sută. Aceasta este realitatea de fapt de la Universitatea, o realitate care nu anunţă deconturi îmbucurătoare în viitorul campionat. Iar pentru eventualele insuccese, patronul fabrică scuze încă de pe acum. Teme cum au fost sau sunt în continuare licenţierea clubului, legitimarea lui Dorel Stoica la Steaua, exilul Universităţii la Turnu-Severin şi clauzele mereu litigioase dintre Universitatea şi Primăria Craiovei pot crea oricând perdeaua de fum în spatele căreia se poate ascunde şubredul patron.

Despre licenţiere nu mai discutăm. Interpretarea anesteziată a regulamentelor şi o anumită îngăduinţă legislativă motivată prin criză au scos România în afara rigorii. De conjunctură şi vicii au profitat Universitatea şi alte cluburi ale primei divizii. Scandalul legat de legitimarea lui Dorel Stoica la Steaua nu se mai înscrie în contextul general. Are un pronunţat specific local prin clauzele absolut primitive pe care chiar Adrian Mititelu le reclamă. Înţeleg că Dorel Stoica putea juca în străinătate oricât şi-ar fi dorit. El a devenit dator la Universitatea (dacă are dreptate Mititelu!) doar fiindcă a revenit în România. Astfel de primitivisme bat cam în zona măsluirii notelor de plată prin bombele de mahala. Adică tot pe acolo pe unde Trică renunţă la bani ca să nu umble prin penal şi se obligă la daune materiale în caz că ar îndrăzni să spună ceva adevăruri supărătoare despre mititelul Mititelu.

Cât despre relaţia Universităţii cu Primăria Craiovei, ce să mai vorbim? Inegalitate de şanse. Sau şantaj. Suporterii vor Universitatea la Craiova. Mititelu zice că nu aduce echipa decât dacă Pimăria îi dă stadionul pe termen fără termen, dacă-i montează scaune în tribune, dacă-i plăteşte utilităţile şi, eventual, ca bonus, vreun codru de hârtie igienică. Pentru astfel de pretenţii cred că Mititelu ar trebui să meargă să discute direct cu Antonie Solomon. La asemenea clauze se cere ce au ei.