"WTF?"

"WTF?" este prescurtarea unei expresii tot mai des întâlnite în ziua de azi şi la noi, mai ales în limbajul tinerilor care folosesc intens reţelele de socializare pe internet (de tip Twitter, Messenger sau Facebook). Ea completează lista de prescurtări de tip "lol" (lots of laughs), "brb" (be right back), "dnd" (do not disturb), "dc" (de ce) sau "cf" (ce faci).

"WTF?" înseamnă "what the fuck?" şi este o întrebare-înjurătură ce exprimă o surprindere puternică provocată de un lucru foarte neplăcut. Traducerea în română ar fi: "ce mama dracului?", "ce mama naibii?" - asta ca să mă limitez doar la formele mai "blânde" ale acestei înjurături.

Altfel, "WTF?" este o expresie prezentă demult - şi foarte frecvent - în filmele americane şi are la bază celebrul cuvânt "fuck", omniprezent în spaţiul cultu­ral american, de la limbajul  cotidian al americanilor, până la scenariile filmelor şi serialelor tv, versurile cântecelor sau în mass-media de o anumită factură. Vezi, de exemplu, producţiile cinematografice semnate Quentin Tarantino. Exportat ca şi lanţurile de fast-food sau băuturile răcoritoare chimice de tip cola, "The Fuck" şi derivatele lui au cucerit lumea. Poate că sună mai "cool" şi mai puţin ofensator să înlocuieşti înjurăturile neaoşe cu acest "The Fuck". Sunt sigur că aţi văzut tricouri imprimate cu "The fuck", dar niciodată cu traducerea sa în româneşte sau cu alte înjurături băştinaşe.

Însă, în anumite contexte, "WTF?" are şi rolul de a întări într-un mod "cool" şi agresiv o atitudine de aroganţă, de superioritate. "I am cool, what the fuck?" ar însemna "Sunt şmecher/tare/bazat/, ce mama dracu'?". Ori ca în bancul acela vechi a cărui poantă era chiar expresia "Sunt un domn/ o doamnă, ce p...a mea?".

O zi oarecare dintr-o săptămână oarecare, într-un oraş special cu un trafic "infernal". Mă apropii de o intersecţie unde vreau să fac la stânga, sunt încadrat corect, paralel cu linia de tramvai. Înainte de intersecţie, pe stânga, staţie de tramvai cu refugiu de pietoni. Între mine şi maşina din faţa mea este loc fix de o maşină. Am încetinit că stopul era pe roşu. Era re­lativ soare. Dintr-o dată, din stânga, de pe linia de tramvai, apare agresiv "o vedetă torpiloare albă", care face brusc dreapta şi se bagă între mine şi maşina următoate, tăindu-mi faţa. Pun frână brusc, la fel fac şi cei din spate - bine că nu aveam deloc viteză. Un "vapor" de SUV alb, de două ori cât maşina mea, ca un fel de camion aşa. Cerul s-a întunecat, soarele a dispărut, parbrizul îmi este obturat integral de caroseria de de zeci de mii de euro din faţă. Prin geamul din spate văd o căpăţână de bărbat. Vorbeşte la telefon. Şi are nişte ochelari de soare pe măsura SUV-ului de lux pe care-l conduce, desigur. Nu are nici o apăsare, este "Regele Străzii", unul dintre "Imperatorii traficului" - toată lumea trebuie să se dea la o parte când caleaşca sa de aur apare maiestuoasă şi albă, lunecând lin, dar atât de ferm şi impunător. "Ave Caesar, Impe­rator, morituri te salutant!" spunem noi, instinctiv, muritorii din trafic. Impunătorul SUV sclipeşte în soare fără urmă de praf, imaculat, fără nici o zgârietură, lustruit, nonşalant, de parcă acum s-a pogorât miraculos din ceruri.

Deşi foarte mare, este agil şi cum are ocazia, mai face o manevră din categoria "eu îmi permit, voi sunteţi fraieri" şi ajunge să intre printre primii în intersecţie. Prezenţa sa spune "Eu sunt Supremul, Cel care este şi nimic nu mă poate opri". Aşa cum a apărut, tot aşa a şi dispărut dintre noi. Un ultim deta­liu - numărul de îmatriculare, de neuitat: B 100 WTF.
Chiar, "WTF?"