Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti si-a sarbatorit acum o saptamana cei 76 de ani. Nu este o varsta rotunda, s-ar putea spune, atunci de ce atata grija.
Poate pentru ca de douazeci de ani, (aproape) in fiecare dimineata si in fiecare seara vederea caselor si curtilor din marea curte a satului neamului romanesc, satul “cat toate satele romanesti', dupa cum il descria Dimitrie Gusti, imi da o stare de liniste, imi naste un zambet, imi da bucuria de a intalni eternitatea spiritului romanesc.
Poate pentru ca oricat de greu mi-ar fi, orice probleme as avea, daca ma plimb pe ulitele satului din inima Bucurestilor imi regasesc echilibrul.
Poate frumusetea caselor, poate dragostea cu care au fost ridicate aici, poate grija cu care sunt pastrate, poate florile (aici vad in fiecare primavara primii ghiocei) sau chiar pisicile care tolanesc prin curte sterg orice urma de negura de pe fruntea vizitatorului.
In Muzeul Satului te simti ca pe prispa bunicilor: fara griji, deschis catre bucurii si frumuseti. Ocrotit.
Poate pentru ca, oricat de saraci am crede ca suntem, aici, la Muzeul Satului, avem zestrea poporului roman.
La multi ani!