Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ultima perioadă conştiinţa colectivă pare a se afla sub zodia ”cutremurului”. Un fel de duşman ascuns, necunoscut, neînţeles ”zornăie” sub pământ, sună pe acolo, zumzăie şi ne mişcă, aşa încât pare că pământul ne fuge de sub picioare şi ne aminteşte, poate, de fragilitatea noastră, de nesiguranţa omenească şi de incertitudinea în care existăm. Lucrurile care se întâmplă lângă noi şi cu noi scot din subconştient emoţii de toate felurile; frici, îndoieli, angoase, zbucium, nelinişte, supărare, furie. La fel şi cutremurele, ne răvăşesc şi ne întorc cumva cu faţa spre noi înşine, spre conţinuturile ascunse, reprimate sau negate ale propriei conştiinţe, spre emoţiile pe care le-am îngropat adânc în noi. Cutremurul este un eveniment care trezeşte întotdeauna acest gen de emoţii, iar emoţiile aduse la suprafaţa conştiinţei doar prin simpla şi înfricoşătoarea mişcare a pământului sunt şi pentru noi, ca şi cutremurul pentru pământ, descătuşări de energie acumulată. E un soi de reaşezare a conştiinţei în tot ce ni se întamplă, e un mesaj ascuns în toate întâmplările vieţii, e un fel în care noi ne spunem nouă înşine lucruri la care n-am fost atenţi în trecut şi un fel în care avem oportunitatea să ne autocorectăm şi să mergem pe căi mai bune în această viaţă.
Descoperim în ultima vreme – dacă ne gândim la situaţia de la Izvoarele – că ştiinţa nu are răspuns pentru anumite situaţii, că ştie şi ea cât ştie şi poate cât poate, iar pentru cât poate ştiinţa nu-i vinovat nimeni. Asta este! Descoperim, însă, că noi suntem tentaţi să înţelegem mai greu neputinţa altora, poate şi pentru că nu suntem deplin conştienţi de a noastră. Simplul fapt că ”avem puteri limitate” în anumite privinţe nu înseamnă că nu putem face nimic, dimpotrivă, dar conceptul acesta e un miez al existenţei care trebuie asimilat de conştiinţa umană pentru ca aceeaşi conştiinţă umană să-şi regleze nivelul de agresivitate şi de violenţă, stare creatoare de tensiuni subconştiente (cutremure ale fiinţei). Violenţa, agresivitatea şi judecata fără discernământ, fără a lua în calcul nesiguranţa, fragilitatea şi posibilităţile – aparent mari, dar – în esenţă sau în multe situaţii – inexistente ale omului, pot crea tensiune, emoţie negativă, furie, neînţelegere şi frică. Există teorii ştiinţifice care leagă manifestările naturii de cele ale emoţiilor umane. Există teorii care pretind că emoţia umană leagă întreaga existenţă şi o face ca ea să fie un tot, ca totul să fie interconectat. Dacă-i aşa, atunci noi suntem autorii cutremurelor, conştiinţa noastră tensionată ar putea fi autoarea temperaturilor care ne dau de furcă, a revărsărilor de ape, a vanturilor năprasnice şi a caniculei ce populează verile. Sigur, noi am putea spune că toate aceste fenomene ne crează nouă tensiune, frică, furie şi pierderi şi lucrurile stau aşa cu adevărat. Dar, n-am putea învăţa – oare – câte ceva din această desfăşurare de forţe a existenţei? N-am putea fi puţin mai umili, puţin mai buni, n-am putea crea mai puţină dramă în vieţile noastre şi a celor din jurul nostru, n-am putea înţelege mai mult spaima altuia, neliniştea lui, n-am putea să ne fim mai aproape unii altora, n-am putea să înţelegem că suntem fragili cu toţii şi că, în cele din urmă, toţi avem aceleaşi nevoi emoţionale, aceleaşi probleme şi aceeaşi nesfârşită nevoie de siguranţă, aşa încât să nu ne mai amintească despre toate acestea cutremurele, inundaţiile şi revărsările nefireşti ale furiei naturii?
Citește pe Antena3.ro
