Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un al doilea val de crize de lichiditate este in formare. Acesta este motivul pentru care cresc exhortatiile pentru ca Banca Centrala Europeana (BCE) sa intervina in forta. Indemnurile au la baza un concept fundamental: imprumutatorul de ultima instanta (lender of last resort/LLR). Crizele financiare din ultimele secole au obligat la aparitia bancilor centrale nu numai ca institutii de emisiune si garantori ai stabilitatii preturilor, ci si ca asiguratori ai stabilitatii financiare. Panica, asaltul pe banci (run on banks) cer ca bancile centrale sa intervina in momentele grele.
BCE a facut-o, partial prin linii speciale de finantare si achizitii pe pietele secundare, dar acum iar suntem pe marginea prapastiei. In 2008 si 2009 guverne au preluat datorii ale bancilor (implicit, ale sectorului privat), ceea ce a marit considerabil datorii publice; vezi situatia din Irlanda si Marea Britanie. Datoriile publice ale unor tari erau deja foarte mari (Grecia fiind cazul flagrant). Exista in zona euro o legatura ombilicala intre state si banci, intrucat bilanturile celor din urma cuprind la active obligatiuni suverane, care daca se depreciaza strica aceste bilanturi. Si daca bancile sunt nevoite sa se recapitalizeze, asa cum se cere din nou acum, pot ajunge in situatia sa ceara iarasi sprijin din partea statelor, in virtutea riscurilor sistemice.
Legatura ombilicala mentionata este un cerc vicios cand bancile vulnerabilizeaza bonitatea financiara suverana si obligatiuni suverane riscante lovesc in bilanturi bancare. Lipsa de crestere economica mareste intensitatea cercului vicios. In zona euro nici nu avem o trezorerie comuna (precum in SUA, Canada), cu emisiuni de obligatiuni colective (eurobonduri) si care sa intervina in situatii dificile ale unor state membre. De aceea a fost creat EFSF-ul, care este insa un substitut imperfect si cu forta redusa.
In mod normal BCE ar trebui sa fie LLR numai pentru sectorul bancar. Si pentru probleme de lichiditate, de insolventa ale unor state, sa intre in functiune programe sprijinite de parteneri din UE. Dar aceasta gandire este valabila pentru timpuri normale si daca ar exista o integrare fiscala (bugetara) corespunzatoare in zona euro. Acum suntem insa confruntati cu o criza ce dureaza, cu o criza de incredere care se adanceste. Explicatia este simpla: nu avem un LLR autentic in zona euro.
In zona euro, tarile care emit obligatiuni nu pot emite moneda comuna dupa nevoi, adica nu pot fi propriii lor LLR. Cine sa preia aceasta functie? BCE nu vrea si pentru ca Germania si alte tari se opun. BCE a fost construita dupa modelul Bundesbank. Fondul pentru salvare (EFSF) nu are putere adecvata. Incercarea de a-l mari prin leveraging nu a avut succes. Exista o propunere de a-l transforma intr-o banca, care sa achizitioneze obligatiuni suverane (pe piata primara) pe care sa le sconteze la BCE. Astfel s-ar trece de interdictia legala pentru BCE de a interveni pe piata primara direct si ar creste resursele puse la bataie.
Timpul se scurge tot mai repede in defavoarea zonei euro, a Uniunii in ansamblu. BCE trebuie sa intervina in forta, intr-o forma sau alta. Daca nu direct, cel putin printr-un EFSF care sa aiba putere. In acest scop EFSF merita sa fie transformat intr-o banca. Inflatia nu este un pericol pentru zona euro. Marea amenintare este un dezastru financiar de care este posibil sa nu fim departe, daca nu se va interveni ferm. Romania ar fi si ea sever lovita de o reinghetare a pietelor financiare; am reintra sigur in recesiune la care s-ar adauga alte ponoase.
Citește pe Antena3.ro
