Academia Goncourt a fixat la 80 de ani vârsta limită a viitorilor membri ai juriului care decernează în fiecare an, din 1903, cel mai prestigios dintre premiile literare franceze, informează AFP.
Academia Goncourt a fixat la 80 de ani vârsta limită a viitorilor membri ai juriului care decernează în fiecare an, din 1903, cel mai prestigios dintre premiile literare franceze, informează AFP. În cursul reuniunii lunare, ei au votat marţi în unanimitate această decizie care însă nu este retroactivă, ea nevizându-i pe membrii actuali dintre care patru au depăşit vârsta de 80 de ani: Michel Tournier /83 ani/, Robert Sabatier /84 ani/, Jorge Semprun /84 ani/ şi preşedinta juriului, Edmonde Charles-Roux /87 ani/. Alţi doi membri ai juriului, Daniel Boulanger /85 ani/ şi Francois Nourissier /80 ani/, s-au retras anterior din juriu, academia urmând a le desemna înlocuitorii.
Membrii onorifici vor putea să asiste în continuare la dezbaterile juriului, dar nu vor mai participa la vot. Altă modificare importantă a regulamentului de funcţionare a juriului: cei şapte membri prezenţi au votat incompatibilitatea între o funcţie la Academia Goncourt şi orice altă funcţie retribuită la o editură. Atribuirea premiilor literare în Franţa suscită de regulă polemici în care atât autori, cât şi unii membri ai juriului suspectează relaţii oculte între alţi membri ai juriului şi editori.
Academia Goncourt nu este singura instituţie culturală preocupată de întinerirea efectivului. Academia franceză, creată în 1635 şi ale cărei prime atribuţii sunt să supravegheze respectarea limbii franceze şi să-i compună dicţionarul, caută candidaţi cât de cât tineri după o serie de decese care i-au descompletat pe 'nemuritori'. Cel mai tânăr academician, Erik Orsenna, are 60 de ani, iar decanul de vârstă al Academiei franceze este etnologul Claude Levi-Strauss /99 ani/.