Bonu' de masă

Eram prin 1998, an ca şi acesta de criză, cu disponibilizări, mineriade şi explozii de preţuri. Mă lipise să scot un salariu de la o revistă destul de obscură, care avea dificultăţi financiare. La un moment dat ne-a chemat patronul pe toţi redactorii şi ne-a comunicat sec faptul că o să primim lunar o parte din bani sub formă de bonuri de masă, fiindcă aşa e mai convenabil pentru el din punct de vedere fiscal.

Asta implica să ne scadă salariul în cartea de muncă, am mârâit cu toţii, dar nu prea am avut de ales, aşa că ne-am consolat cu ideea. Eu personal primeam mâncare destulă de la părinţii mei, dar găsisem pe lângă casă un patron de magazin binevoitor, care-mi dădea în schimbul hârtiilor băutură şi ţigări, e adevărat, ceva mai scump.

Chef
Într-o bună zi, un coleg care împlinea 25 de ani a anunţat că dă vreo două beri de căciulă în cinstea evenimentului. Am mers din redacţie într-una din cârciumile multe care pe atunci funcţionau în Casa Scînteii. Omul a fost destul de zgârcit, adică a dat chiar două beri, cât să ni se deschidă pofta. Eram înainte de salariu, aveam relativ puţini bani în buzunar, dar am rămas cu toţii să-l mai bârfim pe premierul de atunci, Radu Vasile, şi criza din PNŢCD, mai ales că mai aterizaseră acolo nişte amici de la un cotidian de mare tiraj. Din vorbă-n vorbă umplusem masa de cadavre de tot felul, pe lângă sticlele goale de bere apăruseră şi câteva de Săniuţă, cea mai ieftină tărie din zonă.

Încă lucid, am cerut o notă parţială şi mi-am dat seama cu regret că spărsesem cam toate lichidităţile din portofel. Scobindu-mă, am mai dat în "casa de bani" la purtător de două bonuri, nu le mai ţin minte exact valoarea, care mi-ar mai fi permis să mă mai autocinstesc ceva timp. Nea Grigore, chelnerul soios din stabiliment nici nu a vrut să audă: "A zis şefu' să nu mai luăm d'astea, că le schimbăm greu în bani!"

Hrană
Am încercat să mă târguiesc cu el, fără vreun rezultat. Totuşi mai aveam chef să beau ceva, mi se deschisese pipota. M-am gândit să merg la un chioşc din apropiere, să mai iau o sticlă-două la pachet, pentru acasă. Era destul de târziu, vânzătorul de la nonstop era adormit. Morocănos, mi-a trântit în nas vizeta de la geamul barăcii când a văzut cu ce intenţionam să-i plătesc. Cum nu mai circulau autobuze, am încercat să iau un taxi, dar nici manevra asta nu a ţinut.

Trist, am pornit pe jos înspre casă. La ora aia, vecinul vânzător prietenos plecase de mult. Mă enervasem aşa de tare că îmi venea să fac ferfeniţă amărâtele alea de bonuri. Când am ajuns în marş forţat pe la Palatul Elisabeta, din înturneric a apărut Marinela, o curvă bătrâioară, binecunoscută de mai toţi marii creatori care activau deasupra soclului lui Lenin. Cred că avea peste 40 de ani şi arbora un păr stufos, vopsit roşcat-strident, dar alb la rădăcină. M-am mirat că e acolo şi am întrebat-o de ce nu a ieşit încă "din tură". Mi-a răspuns: "N-am prea produs nimic azi, mă gândeam că poste pică cineva la ceas de seară. Uite că ai apărut tu...".

Am bâiguit că îmi pare rău că o dezamăgesc, dar sunt lefter, nu am decât două bonuri de masă amărâte şi nu cred că ea e aprozar. Spre surprinderea mea, a spus: "Sunt bune şi alea, hai să mergem, ştii tu, la hotel". Asta însemna în limbajul nostru codificat nişte boschete dense situate pe buza parcului, înspre Arcul de Triumf, unde nu se vedea nimic de pe trotuar şi fetele din zonă îşi rezolvau oral iubiţii de ocazie.

Am stat puţin pe gânduri şi am urmat-o acolo. Delicată, înainte să îngenuncheze în faţa mea a scos din geantă un ziar, să nu se murdărească pe genunchi. La sfârşit s-a şters la gură şi apoi m-a curăţat şi pe mine cu un şerveţel de unică folosinţă.

După tratamentul ăsta îmi mai trecuseră nervii şi aveam o viziune ceva mai optimistă asupra existenţei. Am scos bonurile şi i le-am oferit, făcând şi o plecăciune. Îmi adusesem aminte că acasă mai am un pachet de ţigări şi că a doua zi o să trec pe la casieria revistei. În timp ce mergeam spre trotuar, am vrut să aflu ce are de gând cu hârtiile care mă stresaseră atât. A zis: "Mâine îmi iau liber şi mă duc la supermarket. Câteodată e bine să ai şi altceva cald în stomac, nu doar ce vine de la clienţi."