x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun 1 Mai cu Daniela

1 Mai cu Daniela

de Oana-Maria Baltoc    |    30 Apr 2009   •   00:00
1 Mai cu Daniela
Sursa foto: Lucian Alecu/Jurnalul Naţional

"Prefer grătarul la iarbă verde, dar să ne luăm gunoiul la plecare!" Daniela Crudu s-a pregătit intens pentru a sărbători Ziua Internaţională a Muncii.



Şi-a luat trusa cu unelte şi s-a pus pe treabă, pentru că nu toată lumea se odihneşte de 1 Mai. Daniela, de exemplu, va defila muncitoreşte într-o ediţie specială a emisiunii "'Neatza cu Răzvan şi Dani" sub cupola circului, printre animale sălbatice. Prin urmare, Daniela se va distra anul acesta la locul de muncă, în ciuda faptului că ziua de 1 Mai reprezintă pentru ea "grătare în faţa blocului, muzică la maximum prin vecini, oameni pe păturică şi o puzderie de pet-uri aruncate la finalul sărbătorii."

MUNCĂ DE BĂRBAT. Lui Crudu nu doar că îi stă tare bine cu cască de protecţie pe cap şi cu centura de unelte pe şolduri, la nevoie, bruneta ştie să schimbe o roată la maşină, să scoată uşile din balamale, să desfunde chiuveta şi să bată covoare. În final, dacă ar putea să dea o lege pentru ziua de 1 Mai, frumoasa de la matinalul Antenei 1 mărturiseşte că şi-ar dori ca bărbaţii să-şi răsfeţe iubitele prin orice mijloace. Iar pe 2 mai să muncească doamnele la răsplătirea bărbaţilor.

La mare cu "Boogie"

Daniela o să ajungă anul acesta la mare mai mult cu gândul decât cu fapta. Apetisanta colegă a lui Răzvan şi Dani s-a lecuit de mersul pe litoral de 1 Mai, după ce a răcit zdravăn într-unul din anii trecuţi. Aşa că de această dată preferă să urmărească vineri la Antena 1, de la 22:30, în premieră pe micile ecrane, filmul "Boogie", o poveste în care Dragoş Bucur şi Ana Maria Marinca hotărăsc să-şi petreacă ziua de 1 Mai la malul mării, o decizie cu implicaţii majore pentru relaţia lor. Antena 1 este şi coproducător la acest film în regia lui Radu Muntean, peliculă care deţine o mulţime de premii internaţionale şi naţionale.

×
Subiecte în articol: vedete