x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun A devenit mămică în tren

A devenit mămică în tren

06 Iun 2008   •   00:00

13:00 • O tânără a intrat, joi, în travaliu în timp ce se afla în trenul personal Oradea-Satu-Mare. Femeia, asistată fiind de un medic care se afla în aceeaşi garnitură, a născut o fetiţă perfect sănătoasă.

O tânără a intrat, joi, în travaliu în timp ce se afla în trenul personal Oradea-Satu-Mare. Femeia, asistată fiind de un medic care se afla în aceeaşi garnitură, a născut o fetiţă perfect sănătoasă.

 
NAŞTERE CU NĂBĂDĂI. Tânăra de 19 ani a intrat în travaliu în apropiere de localitatea Tămăşeu, situată la 17 kilometri de Oradea, iar până la Roşiori, patru kilometri mai încolo, femeia a născut-o pe Izaura Monika.Norocul tinerei mămici a fost că pe aceeaşi rută face naveta medicul de familie din comuna Şimian, Margareta Forausberger, care a asistat-o pe tot parcursul naşterii. Între timp, conductorul trenului a anunţat Ambulanţa Oradea, care a aşteptat-o pe tânără şi copilul ei la Diosig, pentru a le transporta la maternitatea din Oradea.

×
Subiecte în articol: magazin