Diamante, ducaţi şi statuete: scafandrii au crezut că au adus la suprafaţă toate comorile de pe 'Kronan', vas de război scufundat în 1676 de-a lungul coastei suedeze la Marea Baltică, dar au mai descoperit ceva: o brânză cu miros de Roquefort, relatează AFP.
Emanând o aromă de drojdie şi Roquefort, misterioasa brânză cu aspect păstos şi textură de pate de ficat, se afla într-un fel de oală etanşă găsită pe fundul mării. "Credem că este vorba de un produs lactat. Spre deosebire de alţii, mirosul mi se pare plăcut, are miros de viaţă", a declarat Lars Einarsson, responsabil cu explorarea vasului.
Condiţiile de conservare a locului în care a fost găsit vasul sunt optime: Marea Baltică este puţin sărată iar oala era acoperită de un strat de sedimente formând un fel de "înveliş ceramic", care a ferit-o de coroziune timp de secole. Brânza de pe 'Kronan' va fi trimisă universităţii agricole din Uppsala, în apropiere de Stockholm, pentru a fi analizată.
Vasul 'Kronan' (Coroana) a explodat accidental la 1 iunie 1676 în timpul unei bătăii navale care a opus flota suedeză unei armate olandezo-daneze. Dintre cei 800 de oameni ai echipajului nu au supravieţuit decât 40. Epava a fost descoperită în 1980 de Anders Franzén. El este cunoscut pentru a fi adus la suprafaţă, în 1961, celebrul galion 'Vasa' scufundat la 10 august 1628 în portul Stockholm cu prilejul primului voiaj de inaugurare.
Peste 30.000 de piese provenite de pe 'Kronan' au fost aduse la suprafaţă: tunuri de bronz, cufere, veselă, instrumente de măsurare şi de navigaţie, o trompetă de provenienţă germană, precum şi diamante şi bijuterii din aur. Scafandrii au adus de asemenea la suprafaţă saci de făină, oase de animale, băuturi spirtoase şi vin. Mai multe fragmente din vasul 'Kronan' au fost împrăştiate din cauza exploziei.
În 2010, au fost descoperite intacte 145 de sticle de şampanie Veuve Clicquot, Heidsieck & Co şi de Champagne Juglar, în cala unui vas care s-a scufundat între anii 1825 şi 1830 în Marea Baltică în largul arhipelagului finlandez Aaland.