x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Adrian Mutu: Vrem Cupa UEFA!

Adrian Mutu: Vrem Cupa UEFA!

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Apr 2008   •   00:00
Adrian Mutu: Vrem Cupa UEFA!

Adrian Mutu a declarat, miercuri, că toţi jucătorii de la Fiorentina îşi doresc foarte mult să câştige Cupa UEFA, pentru că acesta este cel mai important vis al suporterilor formaţiei, informează Fiorentina.it.

Adrian Mutu a declarat, miercuri, că toţi jucătorii de la Fiorentina îşi doresc foarte mult să câştige Cupa UEFA, pentru că acesta este cel mai important vis al suporterilor formaţiei, informează Fiorentina.it.

DECIŞI. Atacantul român a afirmat că vrea ca în meciul cu PSV Eindhoven ca toţi jucătorii echipei italiene să fie concentraţi şi motivaţi în obţinerea victoriei, pentru că numai aşa putem reuşi un rezultat bun. "Toţi colegii mei au suferit după eşecul din ultima etapă, mai ales că am controlat meciul, dar acum ne gândim numai la meciul din Cupa UEFA, care este o nouă provocare. Calificarea până în finală? Trebuie să credem cu adevărat, cred că experienţa este importantă, dar la fel şi talentul. Eu sunt important pentru meciul cu PSV? Îmi face plăcere să ştiu că fanii au această părere. Este un lucru care mă face mai responsabil şi voi face tot posibilul să ajut echipa să evolueze cât mai bine în faţa unei grupări care a jucat în Liga Campionilor. Vrem să continuăm evoluţiile bune din campionat şi să avansăm în ambele competiţii", a afirmat Adrian Mutu, în cadrul unei conferinţe de presă. "Florenţa şi Fiorentina? Acesta este motivul pentru care mari campioni precum Batistuta sau Toni au rămas atât de mult timp în acest oraş şi la acest club. Totul este bine atunci când eşti iubit. Ce îi lipseşte Fiorentinei pentru a câştiga Cupa UEFA? Încă patru partide pentru calificarea în finală. Noi credem în acest lucru şi mâine vom încerca să realizăm visul nostru şi al suporterilor", a mai afirmat Mutu.

×
Subiecte în articol: magazin