Cântăreţul american de jazz Al Jarreau, în vârstă de 70 de ani, a fost spitalizat joi seară 'în stare critică', în sud-estul Franţei, din cauza unor tulburări respiratorii, chiar înaintea unui concert, au informat surse spitaliceşti, notifică Agerpres.
"Cântăreţul Al Jarreau a fost internat joi seara la serviciul de reanimare al spitalului din Gap, în stare critică. Medicii nu se pot pronunţa deocamdată, bolnavul este la terapie intensivă şi sub observaţie permanentă.Este prea devreme să ne putem pronunţa asupra pronosticului vital", precizează conducerea spitalului.
"Starea sa îi preocupă pe medici. Acum primeşte îngrijirile adecvate şi medicii speră că starea sa se va îmbunătăţi în următoarele ore", informează conducerea spitalului.
Al Jarreau urma să susţină joi seară un concert, în cadrul unui festival care are loc între 12 şi 25 iulie la Barcelonnette.
Citește pe Antena3.ro