x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Anuska: Filmaţi, vă rog!

Anuska: Filmaţi, vă rog!

10 Aug 2007   •   00:00

Cafeaua şi ţigara de dimineaţă nu se mai compară de mult cu efervescenţa provocată de răsfoirea mondenităţilor electronice la prima oră.

Cafeaua şi ţigara de dimineaţă nu se mai compară de mult cu efervescenţa provocată de răsfoirea mondenităţilor electronice la prima oră. Şi asta pentru că dacă, să zicem, secţiunea "politic" nu mai surprinde de mult cu nimic, cea mondenă nu incetează să abunde in evenimente spumoase, ştiri fantasmagorice, adevăruri halucinante. Iată aşa am aflat că Adi Mutu e onorat că va avea un reality-show numai al lui. Şi cum o vedetă nu poate achiesa la aşa ceva fără niscai pretenţii, Adi a sărit repede la-naintare cu ale lui, aş zice căt se poate de pertinente: Nu filmaţi in dormitor! De unde inţelegem că totul are o limită. Care nu pare a include şi teritoriul băii. Acolo unde Adi Mutu şi Consuelo, soţia sa, fac pipi. Acolo unde se spală pe picioare, răgăie şi trag părţuri. Şi poate chiar acolo unde cei doi fac sex (bănuiesc că legea conjugală nu interzice sexul in baie). Dar, ce-i drept, viaţa vedetelor o fi guvernată de alte reguli. Poate că cei doi obişnuiesc să facă pipi in dormitor, mai ştii? Mă găndesc că totuşi Mutu o fi vorbit in cunoştinţă de cauză atunci cănd a spus că numai dormitorul rămăne proprietate privată. Deşi, domnu’ Adi, măcar să ne povestiţi ce faceţi acolo! Ard de curiozitate să ştiu dacă Adi are bideu in dormitor sau dacă soţia sa face la oliţă, tot in dormitor, departe de indiscreţia cameramanilor. Păi ce, nu-i oare normal să vrei să afli povestea unui om care se declară "măndru" de acest proiect, povestea unui om care se simte astfel "motivat"? In fine, motivat ca să ce? Dar presimt că vom afla curănd. Pentru că acesta este modul lui Adi de a răsplăti lumea care-i e alături, conform propriilor declaraţii. Mai cu seamă că vedeta zice că şi-a asumat de la-nceput faptul că e persoană publică. Adică a făcut ce, mai exact? A fost de acord să fie filmat cănd scormone prin frigider, cănd işi miroase şosetele la vestiar sau cănd se scobeşte-n dinţi după masă? Păi, dacă asta presupune contractual statutul de persoană publică, vreau neapărat un reality-show cu Vadim, cu Băsescu... chiar, pe cănd unul cu Becali?

×
Subiecte în articol: punctul pe g