x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Anuska: La beţie

Anuska: La beţie

11 Apr 2008   •   00:00

Bush sosise recent în România, pentru a doua oară, cu ocazia summit-ului. Aşa cum şade bine presei, ne-a promis detalii...



Bush sosise recent în România, pentru a doua oară, cu ocazia summit-ului. Aşa cum şade bine presei, ne-a promis detalii. Eu una încă mai sper ca, în cele din urmă, mass-media chiar să-mi poată oferi detaliile cu care mă ameninţă de cînd a crăpat Ceauşescu. De pildă, în cazul Bush. Am aflat că a coborît din avion. Uau. Că s-a suit în maşină şi că s-a dus unde scria pe foaia de parcurs că trebuie s-ajungă. Bestial (oricum, una din marile culmi jurnalistice româneşti mi se pare mie că a fost comisă prima dată cînd a dat Bush o fugă pe la noi. De tare ce le dîrdîiau chiloţii reporterilor, au dat în beţie verbală, astfel că ne-au transmis nouă, pătimaş, ceva de genul: “Stimaţi telespectatori, iată, în acest moment respirăm acelaşi aer cu preşe­dintele Americii”. Iată însă că de atunci n-am evoluat prea mult. Sau am evoluat, dar în altă direcţie decît cea pe care o aşteptam. Anume, citind ziarele din preajma celei de-a doua vizite, de-acuma, a preşedintelui Bush, constatat cu stupoare că ştirea despre domnia lui şi despre marele summit se bate pe poziţii de aproximativ acelaşi calibru (ca expunere în presa scrisă, adică), cu chiloţii Andreei Bălan, redaţi în direct în timpul unei emisiuni televizate. La fel de “grele” în aceste zile sunt şi ţîţele unei doamne care tronează pe o primă pagină cu informaţii despre operaţiile estetice la organe genitale, pentru femei, în premieră. Păi dragilor, avem de-a face cu două chestiuni diferite – ori relatăm treburi grele despre dedesubturile politice ­hotărîte la summit, ori dăm detalii. Şi dacă rămînem la detalii, atunci să ne spuneţi repede de la ce firmă îşi cumpără sutienele madam Bush, să ne ziceţi dacă Bush are păr pe piept şi dacă a avut vreo preferinţă în privinţa culorii hîrtiei igienice de la baia hotelului. Clar? Că, dacă-i vorba de concurenţă pe detalii, atunci înţeleg de ce chiloţii lu’ Andreea sunt pe prima pagină, nu?!

×
Subiecte în articol: punctul pe g