Sau păsărică dulce pentru tratariseală scurtă
Există câteva întrebări importante pe care bărbaţii şi femeile lipsite de afecţiune şi le pun când se simt dărâmaţi de tristeţe, singurătate şi dorinţe sexuale neîmplinite. Prima interogare interioară e simplă şi chiar evidentă - cum caută partener la aşternut?
Niponii, iată, au analizat amănunţit chestiunea, studiind bărbaţi şi femeie în nevoie. Fireşte, aici vorbim atât despre judecata sufletului, cât şi despre judecata trupului, după nevoie. Exact ca-n vorba românească, unde se face referire la două feluri de bărbaţi în două feluri de situaţii: bărbaţii care judecă cu capul de sus atunci când caută fericirea conjugală de lungă durată şi bărbaţii care gândesc cu capul de jos atunci când caută o păsărică dulce pentru o tratariseală scurtă.
NEVOI. Deci, cercetătorii din Tokyo au zis aşa. Hai să luăm nişte viteji şi nişte cosânzene, să-i expunem unul în faţa celuilalt şi să vedem ce fac (ca atunci când închizi într-o cuşcă de cleştar ceva şoricei şi aştepţi rezultatele).
În urma analizei răbdătoare şi de substanţă, s-au sesizat următoarele aspecte. Bărbaţii care sunt mânaţi de nevoile din pantaloni, bărbaţii testosteronizaţi care de-abia-şi reţineau zbenguiala mătărângii şi freamătul bazinului în poziţia pregătită de du-te-vino îşi priveau în ochi victimele de sex opus doar pentru o clipă, urmând ca apoi acţiunea creierului mare şi poziţionat sus să fie anihilată de neastâmpărul creierului mic de jos care le fura privirea şi le-o plimba încet spre vintrele şi-ntre picioarele doamnelor expuse. Aceşti domni, odată ajunşi - cel puţin cu privirea - acolo unde manifestau un real interes, nu mai reveneau să studieze trăsăturile faciale ale purtătoarei de ţâţe. Cercetătorii au decis că acest tip de bărbat era strict orientat spre efectuarea de coit împreună cu dama aleasă din căutătură.
Ceilalţi masculi, cu hormoni ceva mai potoliţi, care-şi căutau partenere pe termen lung cu care să lege o relaţie bazată pe iubire, ţinere de mână, plimbat sub clar de lună şi procreere, îşi priveau alesele foarte puţin de la gât în jos, poate doar cât să observe dacă acestea au bazinul suficient de bine structurat pentru expulzarea de plozi vii şi sănătoşi. În rest, îşi pironeau privirea pe chipurile damelor, căutând să înţeleagă din organizarea naturală dacă femeia respectivă este aptă să servească nevoilor lui emoţionale pe termen lung.
CONCLUZIILE. Pentru femeile care nu ştiu să traducă avansurile domnilor, principiul descoperirii spune aşa: dacă un superb exemplar purtător de bărbăţie încă în uz vă priveşte insistent pe direcţia bust - zonă pelviană, atunci să vă fie clar că e interesat să vă lase să vă împrieteniţi cu bulanul dânsului. Dacă vă mângâie buzele şi vă sărută pleoapele din priviri, atunci puteţi considera că l-aţi avut, cum ar veni, şi că vă puteţi urca în capul dumnealui, pentru că armăsarul caută căpăstru. Bine de avut în vedere.
Citește pe Antena3.ro