x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Asasinul lui John Lennon: "Şi Elizabeth Taylor a fost pe lista neagră"

Asasinul lui John Lennon: "Şi Elizabeth Taylor a fost pe lista neagră"

17 Sep 2010   •   00:00
Asasinul lui John Lennon: "Şi Elizabeth Taylor a fost pe lista neagră"

Mark Chapman, cel care l-a omorât pe John Lennon, avea o listă cu numele mai multor celebrităţi pe care avea de gând să le omoare. Printre acestea, Elizabeth Taylor şi un cunoscut prezentator TV american, Johnny Carson.



Asasinul lui John Lennon a declarat că, iniţial, a vrut să o omoare pe Elizabeth Taylor, dar John Lennon s-a dovedit a fi o victimă mai uşoară.

Mark Chapman l-a asasinat pe ex-componentul Beatles, John Lennon, acum 30 de ani, chiar în faţa apartamentului din New York în care locuia starul. El a marturisit ca Lennon era primul pe lista sa şi, în caz că nu ar fi reuşit să îl ucidă, ar fi ales pe altcineva.

Pe listă mai erau Paul McCartney şi fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Jackie Onasis.

Intrebat care era criteriul de selectie al victimelor, Chapman a raspuns: "Erau faimosi, acesta era singurul motiv. Nu era neaparat vorba despre ei, ci mai mult despre mine."

Chapman a spus sec ca l-a ucis prima oara pe John Lennon pentru ca " i s-a parut mai accesibil".

După 30 de ani de la asasinat, Chapman nu crede că a avut parte de faima şi notorietatea pe care o căutase atunci când a comis crima. "Am crezut că ucigându-l pe John Lennon voi deveni cineva. Am devenit în schimb un criminal, iar criminalii sunt un nimeni. A fost un act egoist, m-am gândit numai la mine şi la ce aş fi putut deveni. A fost o decizie oribilă să iau viaţa altei persoane şi nu sunt mândru de asta", a mărturisit bărbatul, potrivit Daily Mail.

Chapman ar putea avea dreptul la eliberarea condiţionată în 2012. 

×
Subiecte în articol: magazin