x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Astronauţii americani respiră aer... rusesc

Astronauţii americani respiră aer... rusesc

09 Iul 2010   •   00:00

Defectarea sistemului de aprovizionare cu oxigen şi a toaletelor din sectorul american al Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) le-a dat de furcă celor şase astronauţi aflaţi la bord (trei americani şi trei ruşi). Oamenii se văd acum obligaţi să folosească grupurile sanitare ale ruşilor şi, dacă vor să respire aer pur, îl găsesc tot în segmentul colegilor lor. "Parcă este un blestem care urmăreşte sectorul american. Pe lângă defectarea toaletelor, sistemul de producere a oxigenului din sectorul partenerilor noştri a intrat în pană. De acum înainte, astronauţii NASA trebuie să meargă la toaletele din modulul rusesc Etoile şi vor respira în sectorul lor oxigen produs de sistemul rusesc Electron", a declarat o sursă din rândul autorităţilor spaţiale ruse. Acestea nu sunt primele probleme tehnice cu care se confruntă ISS în această lună. La 2  iulie, prima încercare de conectare la ISS a modulului spaţial rusesc de tip cargo Progress a eşuat. A doua încercare, la 4 iulie, a fost însă o reuşită.

×
Subiecte în articol: lumea