Asul tastaturii

de Toma Roman Jr | 03 Iul 2010 • 00:00

Acum vreo şapte-opt ani lucram în redacţia unui cotidian care între timp a dispărut. Lumea nu era obişnuită în totalitate să lucreze la calculator, existau angajate nişte culegătoare, care se chinuiau cu textele scrise de mână ale reporterilor şi redactorilor. La un moment dat s-au făcut nişte reduceri de personal şi au zburat şi "dactilografele". Eram coleg de birou cu un tip ceva mai în vârstă, Dan, căsătorit, cu trei copii. Părea serios şi era lipsit de umor. Fusese inginer la o fabrică de textile de prin Moldova şi ajunsese ziarist pe bază de consătenie şi vagă rudenie cu unul dintre acţionarii ziarului. Scria patetic şi era folosit în general să relateze treburi patriotice şi să scrie de la parastase şi botezuri. Îi era o frică aproape patologică de calculator, se uita la el ca la o dihanie care stă să-l muşte de cap.

NEPRODUCTIV
Rămaşi fără fetele care tastau rapid, restul oamenilor care nu aveau habar să bată un text s-au apucat să înveţe. Era o plăcere să-i vezi chinuindu-se să scrie cu două degeţele, cum îi treceau năduşelile. De bine, de rău, după o lună şi ceva aproape toţi ştiau să umble în word. Singurul care rămăsese pe afară era domnul Dănuţ. Se ruga de unul sau altul să-i culeagă operele şi îi exasperase pe toţi; când îl vedeau defilând cu o coală mâzgălită în mână, colegii se ascundeau. Ajunsese să nu mai publice nimic de ceva vreme. Chiar ruda lui din sfera patronală îl anunţase că e neproductiv şi îl ameninţa că o să-l dea afară. Omul se dădea de ceasul morţii, dar nu se putea apropia de calculator, îmi zicea că e o invenţie diavolească de care îi e frică. Se tot văita că o să fie dat afară şi că vor suferi copilaşii lui. Îmi făcea realmente milă. Mă gândeam cum pot să îl ajut. L-am scos la o bere şi i-am zis că există ceva care se cheamă internet, de unde poate afla tot felul de informaţii, ba chiar există posibilitatea să comunice cu alţi jurnalişti, să agaţe femei sau să se uite la pornografii.

BLESTEM
A doua zi, îi făcusem deja conturi pe nişte site-uri de agăţat doamne, îl învăţasem să caute tot felul de filmuleţe sordide, îi făcusem şi o adresă de messenger. Într-o săptămână îi mergeau bine mânuţele pe taste, apucase să şi publice vreo trei articole pe care şi le culesese singur. Începuse să îi placă aşa de tare să stea pe net, că îl lăsam seara în birou, navigând cu multă aplicaţie.

După ceva timp, destul de scurt, am părăsit redacţia respectivă pentru un lunar unde munceam mai puţin şi câştigam mai mult. Dan se obişnuise să scrie pe tastatură şi avea chiar o viteză bunicică.

O perioadă mă tot aborda pe mess şi mă ruga să-i dau tot felul de idei să-şi păcălească nevasta că e plecat în cine ştie ce deplasări, să poată lipsi noaptea de acasă. Mai voia să-i găsesc subiecte în diverse zone ale patriei-mume, unde agăţase pe net diverse doamne. Pretexta că o face în interesul familiei lui, fiindcă stă la alea, face rost de chitanţe false şi bagă în buzunar banii de cazare, pe care-i consacră ulterior unor scopuri domestice. Mă plictisea destul de tare, aşa că l-am ignorat o vreme, până când a renunţat să mă mai caute.

Mă luasem cu ale mele şi aproape că uitasem că există. După un an, un prieten care încă mai lucra cu el mi-a spus că o luase razna, că dispărea zile în şir şi apărea mahmur la muncă. Ceva mai târziu am aflat că se împrumutase cu sume modice de bani de pe la membrii redacţiei, după care se topise pur şi simplu.

L-am reîntâlnit întâmplător pe stradă acum un an şi jumătate. Avea un costum scump şi părea înfloritor. M-a oprit şi mi-a spus că era să se ducă dracului fix din cauza mea: "Cred că netul e ceva blestemat. După ce m-ai învăţat tu să umblu şi să agăţ femei, începusem să sparg toţi banii cu curve, ba chiar am dat nas în nas cu Lili, nevastă-mea, pe stradă, în timp ce eram cu una şi ei îi spusesem că-s în delegaţie la Turda. A vrut să divorţeze, mă apucasem şi de băut."

Până la urmă, Dan alesese o soluţie radicală. Plecase pe nepusă masă de la redacţie şi se angajase în vânzări la o firmă de stofe, unde îi mergea bine, încă nu venise criza. Nu se mai atingea de nici un calculator. Nevastă-sa îl iertase în cele din urmă şi redevenise un familist onest. A omis însă să-mi spună de ce se împrumutase de la toţi colegii înainte să dispară.