x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Au fost descoperite mesaje secrete în textele filosofului Platon

Au fost descoperite mesaje secrete în textele filosofului Platon

de Carmen Plesa    |    01 Iul 2010   •   00:00

"Codul" e portativul muzical grecesc



Un cod care constă în portativul muzi­cal grec şi foarte multe secrete ascunse printre rânduri. Nu este vorba despre vreo nouă carte a lui Dan Brown, ci despre opera celebrului filosof grec Platon.

Un profesor universitar britanic a descoperit mai multe coduri în opera lui Platon şi susţine că acesta ar fi fost un discipol secret a lui Pitagora, potrivit Daily Mail, citat de Mediafax. Mai mult decât atât, filosoful grec ar fi îm­păr­tă­şit teoria lui Pitagora cum că se­cre­tele universului pot fi decodate cu ajutorul numerelor şi matematicii.

Profesorul Jay Kennedy, de la Universitatea din Machester, a demonstrat că frazele, cuvintele şi temele folosite de Platon sunt despărţite de intervale regulate, iar acestea coincid cu spaţiile dintre cele 12 note muzicale ale portativului grec.

"În Antichitate, mulţi dintre discipolii lui au declarat că operele sale conţin o serie de coduri secrete, însă această teorie a fost respinsă de savanţii din epoca modernă. Este o poveste veche şi lungă, însă eu am reuşit să sparg acest cod. Am dove­dit faptul că operele sale conţin într-adevăr coduri şi simboluri, iar descifrarea lor va conduce la descoperirea filosofiei secrete a lui Platon", a declarat Kennedy.

Profesorul a arătat că la fiecare 1.000 de rânduri din "Republica", cea mai cunoscută operă a lui Platon, acesta revine la tema muzicii.

Portativul grec conţine o serie de note armonioase, plăcute, dar şi unele stridente, supărătoare. În rândurile de text corespunzătoare notelor muzicale armonioase, Platon a scris cuvinte asociate cu iubirea şi cu buna dispoziţie. În rândurile corespun­ză­toare notelor stridente, filosoful grec a scris despre război şi moarte.

Kennedy sugerează că Platon nu a folosit aceste coduri pentru a se amuza, ci pentru propria siguranţă, având în vedere că fostul profesor al lui Platon fusese executat pentru erezie.

Platon, care a murit în anul 374 î.e.n., este considerat cel mai mare dintre toţi filosofii din Grecia Antică. Alături de mentorul său, Socrate, şi de elevul său Aristotel, Platon a pus bazele filosofiei şi ştiinţei culturii occidentale.

×
Subiecte în articol: lumea