x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun "AVEM DI TĂTI..." - Groapa cu... candidaţi

"AVEM DI TĂTI..." - Groapa cu... candidaţi

de Carmen Dragomir    |    15 Oct 2008   •   00:00
"AVEM DI TĂTI..." - Groapa cu... candidaţi

Anul ăsta se poartă candidatul bun la toate. După ce am rămas ca la dentist în urma anunţului candidaturii lui Ogică, era cât pe ce să ne pice plombele când a bâzâit vestea că polivalentul Costin Mărculescu s-ar putea să ajungă deputat. Soarta a fost bună cu noi şi partidul cu pricina a oprit lansarea la apa băltită a politicii româneşti a actorului, cântăreţului, păstorului de fotomodele. Dar, cum viaţa e parşivă, frâna lui Mărculescu a însemnat propulsarea altora, pe acelaşi tipar.



Anul ăsta se poartă candidatul bun la toate. După ce am rămas ca la dentist în urma anunţului candidaturii lui Ogică, era cât pe ce să ne pice plombele când a bâzâit vestea că polivalentul Costin Mărculescu s-ar putea să ajungă deputat. Soarta a fost bună cu noi şi partidul cu pricina a oprit lansarea la apa băltită a politicii româneşti a actorului, cântăreţului, păstorului de fotomodele. Dar, cum viaţa e parşivă, frâna lui Mărculescu a însemnat propulsarea altora, pe acelaşi tipar.

Dezamăgit că anul ăsta n-o să ajungă derutat... pardon... deputat, invitatul la teve pe bază de scandaluri sexuale Costin Mărculescu se consolează cu ideea că şi aşa partidul ocrotitor nu stă prea bine în sondaje, iar el candida doar ca să câştige, nu ca să se afle în treabă. Şi oricum, pe banii proprii campanie nu se face, aşa că, dacă nu mai apar alte oferte, Dumnezeu ne apără timp de patru ani. Politica nu e un scop în  viaţă, dar fantele e tânăr şi mai poate aştepta câţiva ani ca să facă lumea mai bună, să militeze pentru artişti, pentru sport şi pentru multe altele care nu i-au venit pe moment.

Deşi caracterele şi imaginea unora se au cu politica precum nuca-n perete, oamenii ţin morţiş să se vadă printre aleşii neamului. Chiar dacă am scăpat de unul, tabloul general e şi aşa destul de colorat.

TE VEZI, DECI EXIŞTI!

Niciodată parcă extravaganţa n-a fost mai mare, niciodată parcă spectacolul n-a fost mai strălucitor, niciodată parcă n-am văzut atâţia nebuni pe străzi şi printre noi, niciodată parcă n-am râs mai tare, niciodată n-am plâns mai înfiorător. Politica e ca o poveste de amor neîncheiată. Ipoteza "o să te ignor, speri că te evapori" nu ţine la personajele avide de publicitate de orice fel. La ele, cu cât ignoranţa e mai mare, cu atât perseverenţa e mai tenace. Televiziunea e certificatul lor de naştere, maternitatea, casa căsătoriilor şi tribunalul. Te vezi, deci exişti, e singura raţiune de a fi. Şi pentru că din sintagma "pâine şi circ", circul e cel mai la îndemână, asta e şi oferta primordială. Kitschul şi penibilul au devenit reţete de ridicat nivelul notorietăţii, biletul spre croaziera în "înaltele" cercuri ale societăţii. Din ciclul "Ce vrei să te faci când o să fii mare?", "Candidat!", un zvon ce a fost pe-aproape să devină realitate a făcut să ne tremure izmenele. Cât pe ce să-l avem pe Costin Mărculescu înscris la parlamentare.

BABA ŞI MITRALIERA

Dacă pe ici-pe colo, prin părţile esenţiale, politica şi politicienii ar fi ca baba şi mitraliera, fantele Mărculescu ar fi conjuncţia copulativă care copulează până nu mai rămâne nimic de copulat. Dacă politica ar fi precum tabelul lui Mendeleev, Costin Mărculescu ar fi acidul clorhidric ce se dizolvă în mocirla circului electoral şi compune formula care aruncă în aer bunul-simţ. Vestea timidă a candidaturii la deputăţie a patronului de fotomodele a răsuflat precum un laringe tratat cu heliu. La horoscop s-au reaşezat planetele şi l-au tăiat pe "păstorul" de fotomodele de pe listele electorale. Altfel, Doamne fereşte, eficienţa penibilului şi rentabilitatea lipsei de bun-simţ s-ar putea să fi fost o formulă câştigătoare.

Soarta parşivă şi rea nu a lăsat în lumina reflectoarelor nici măiestria actorului, nici regalurile muzicale lăsate posterităţii cu finanţare proprie. Nedrept au fost date uitării operele de mare fineţe care au împărţit auditoriul în două tabere. Una a tremurat de nervi, alta de excitaţie "intelectuală". Siluete ravisante (ale elevelor de la şcoala de balet şi bune maniere... pardon... şcoala de modelling şi dans sportiv care poartă numele ilustrului) se unduiesc pe vocea dogită (chiar şi pe play-back) a cântăreţului nostru şi se scurg pocnite de o criză glicemică pe verticala acestuia.

Frizura sa cu glanţ, zâmbetul blinc-blinc, poveţele de cuceritor împărtăşite naţiunii, lirismul debordant, ipostazele de Hugh Hefner autohton, l-au căţărat pe furiş pe Costin Mărculescu pe culmile notorietăţii. Am aflat în cursul demonstraţiilor sale orale pe la televiziuni că nu are vacanţă, deşi l-am văzut în buza piscinei, că e un om serios la care munca merge de mână cu plăcerea, că e un bărbat căruia îi place viaţa, că face un duo perfect cu Petrică Americanu’ şi că, dacă faci sport cum trebuie, dispar contracţiile muşchiulare (!). Un amănunt incitant poate fi pentru o parte a viitorului electorat preferinţa lui Costin Mărculescu pentru chiloţii de hârtie. Potrivit unor informaţii dintr-un ziar specializat în chiloţi, în urmă cu câţiva ani aspirantul la culmile politicii dâmboviţene a primit de ziua lui un balot întreg pe care l-a depozitat în balcon, dar a asigurat cititorii că nu poartă o pereche mai mult de o zi. Astfel, calităţile sale de netăgăduit l-au împins cu gândul la cărăbănit de voturi, precum l-a ademenit pe Nică cireşul mătuşii.

NIMENI NU-I CA TINE

Potrivit astrogramei, Soarele în Rac şi Ascendentul în Capricorn îl forţează mişeleşte către aventuri erotice cu cele mai nepotrivite partenere. Aşa a început mărirea sa mediatică, o dată cu alinierea astrelor în ziua în care "un grup infracţional de tip mafiot", format din trei ţaţe, a început să ţipe pe la nişte televiziuni dornice de audienţă ridicată pe bază genitală. Mai întâi, fosta sa parteneră de afaceri cu manechine, fata cu pitonul, Carmen Pleşea, l-a bălăcărit în fel şi chip cum că i-a rămas dator şi că nu-şi plăteşte impozitele la stat. Fata n-a ţipat chiar degeaba, întrucât procurorii l-au acuzat de evaziune fiscală, dar a scăpat doar cu o amendă. În coaliţie intră mai apoi o tânără manechină şi "fotomodelă" de 16 ani, elevă la agenţia împricinatului, şi mama acesteia. "M-au acuzat că am herpes genital şi că aş fi dat şi la alte fete, că am hărţuit, agresat şi chiar violat diferite eleve de la agenţia mea de manechine şi fotomodele, că sunt infectat cu virusul HIV, că fac trafic de carne vie..." În replică, fantele n-a stat cu mâinile în sân şi a dat fuga să-şi facă analizele pe care le-a fluturat mai apoi prin toate studiourile, ripostând pe limba ţaţelor ca să înţeleagă ele şi să ne oripilăm noi. Un alt episod care a stârnit compasiunea întregului popor şi l-a propulsat în topul incontestabil al vedetelor a fost nasol. Un grup de necunoscuţi i-a umflat fantelui ochii cu care a defilat mai apoi prin toate locurile unde exista câte o cameră de filmat. Dar deh, cum celebritatea cere sacrificii, şi ochii umflaţi ai lui Mărculescu au fost folosiţi drept ofrandă zeului  faimei. Vorba unor domnişoare autodeclarate "multitalentate", care stăteau odată adunate ca adepţii Misa în jurul lui guru: "Costine, nimeni nu-i ca tine!".

Visul lui Master

Tot timpul mi-am dorit, am visat! Drept dovadă stă motoul meu – We shape our destiny by dreaming – La început de an 2005, apăream pe holurile redacţiei Jurnalului Naţional (ulterior în paginile ziarului) ca un copil prăpădit, speriat de tot ceea ce mă înconjura... mai ales oamenii! Cu timpul am început să socializez... mai mult, să mă împrietenesc cu cei de la Jurnalul! M-au ajutat. M-au primit în familia lor, m-au angajat acolo! Aveam de dovedit multe multor persoane, însă cel mai mult aveam să-mi dovedesc mie că îmi merit locul printre ei. Intrând în acea mare familie, am început să visez la ziua în care eu, Marius Parashiv, voi apărea în paginile Jurnalului în calitate de autor. Astăzi, acel vis mi s-a împlinit! Jurnalul Naţional – Autori – Marius Paraschiv. Nu găsesc cuvintele prin care să-mi exprim fericirea pe care o trăiesc văzându-mi acest vis împlinit. Ştiu că sună a premiu Oscar, dar totuşi... (Marius Paraschiv – Un blogger "3 clase")


"Capra excelează în activităţile creative, în tot ce are legătură cu teatrul sau cu datul în spectacol. Este ambiţioasă şi dotată. Are o fire complementară cu maimuţa, alături de care face un circ pe cinste"

Zodiacul chinezesc


"Căutatul moralităţii în politică e un fel de umblat după fecioare la bordel"

Ileana Vulpescu

×
Subiecte în articol: moravuri costin mărculescu costin m