Egiptul va cere Germaniei să-i restituie bustul reginei Nefertiti, o piesă de artă faraonică, în cazul în care va fi autentificat un document conform căruia această operă a fost sustrasă din ţară fraudulos, a declarat Consiliul suprem pentru antichităţi al acestui stat, citat de AFP.
Cotidianul britanic The Times a raportat, săptămâna aceasta, că în arhivele Institutului german de studii orientale a fost descoperit un document conform căruia, la începutul secolului al XX-lea, celebrul arheolog german Ludwig Borchardt l-ar fi înşelat pe unul dintre oficialii egipteni, care i-a permis să aducă bustul în Germania. Borchardt a ascuns bustul, vechi de 3.400 de ani, punându-l într-o cameră slab luminată, pentru ca autorităţile să creadă că nu este o descoperire foarte importantă. Documentul, un proces verbal al secretariatului Companiei Orientale Germane, întocmit în urma unei întâlniri între Borchardt şi autorităţile egiptene în 1913, arată că arheologul a înregistrat o fotografie puţin măgulitoare a bustului şi l-a descris ca fiind făcut din ghips, deşi acesta e realizat din calcar. "După ce am văzut acest articol, am transmis o scrisoare Institutului german de studii orientale pentru a cere o copie a documentului", a declarat Zahi Hawass. "Dacă e autentic, vom face toate demersurile posibile la guvernul german pentru a recupera statuia", a mai precizat acesta. La începutul lui 2007, autorităţile de la Cairo s-au supărat după ce Altes Museum din Berlin, unde este expus bustul, a refuzat să împrumute piesa pentru o expoziţie temporară în capitala Egiptului.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro